Două telefoane ucise din faşă: Sony Ericsson P5 şi G702

23.06.2008
Două telefoane ucise din faşă: Sony Ericsson P5 şi G702

Sony Ericsson P5 şi Sony Ericsson G702, două telefoane cu potenţial despre a căror apariţie s-a tot vorbit în ultima lună, au fost lăsate de izbelişte de către compania japonezo-suedeză. Aparentele motive pentru care Sony Ericsson a renunţat să mai lanseze aceste terminale ţin de numeroasele critici legate de aspect (în cazul lui G702) şi de specificaţiile inadecvate ale lui P5.

Sony Ericsson G702 - criticat pentru aspect

Personal, nu cred că acestea sunt adevăratele motive pentru care P5 şi G702 vor rămâne doar la nivelul de zvonuri. Aspectul este un element subiectiv, iar specificaţiile lui P5 se prezintă excelent: smartphone cu sistem Symbian, tastatură QWERTY, cameră de 5 MP, touchscreen, GPS etc. Un telefon complet pe care va trebui să-l uităm.

Sony Ericsson P5 - prea bun pentru o lume atât de crudă

Singurul fapt încurajator rămâne tot la nivel de zvon – există o mică probabilitate ca SE P5 şi G702 să fie cândva lansate, dar doar pe continentul asiatic.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News