Daewoo Lukid, Matiz-ul laptopurilor ieftine

24.06.2008
Daewoo Lukid, Matiz-ul laptopurilor ieftine

Coreenii de la Daewoo se reprofilează. Dacă afacerile cu maşini nu mai merg prea bine, aceştia îşi încearcă acum norocul pe piaţa laptopurilor ieftine. Dacă Asus, MSI, Dell şi alţii au reuşit (sau vor reuşi) de ce nu ar avea succes şi Daewoo Lukid, cel mai nou mini laptop intrat în scenă?

Daewoo Lukid are la bază un procesor Intel Celeron la 900 MHz cu 512 MB RAM, harddisk de 30 GB şi un ecran de 9 inch cu doar 800 x 480 pixeli rezolutie. Adică un adevărat chin pentru majoritatea aplicaţiilor si site-urilor Web. Lukid oferă suport Wi-Fi, slot SD şi dispune de un singur port USB.

Ţinând cont de caracteristicile tehnice, Daewoo Lukid nu pare să aibă şanse mari de succes. Mai ales că nici preţul nu este unul tocmai pe măsura specificaţiilor. 530 de dolari înseamnă cam mult pentru un mini laptop. Nici designul nu este unul tocmai extraordinar.

La început, Daewoo Lukid va fi comercializat doar în Coreea, însă este posibil ca, eventual, să ajungă şi în Europa.

Daewoo Lukid

Urmărește Go4IT.ro pe Google News