Timex este o companie americană producătoare de ceasuri care are o lungă istorie. Cei 150 de ani în domeniu au fost comemoraţi printre altele cu un concurs de design pentru ceasul anului 2154. Ce aveţi în imagine nu este câştigătorul, însă este unul dintre finalişti, şi anume, modelul TX54. Plecând de la premisa că nimeni nu va mai fi interesat să poarte la mână un dispozitiv care ar putea fi incomod şi de care ar trebui să aibă grijă, acest concept se poartă pe unghie. Din câte se parte, este vorba de un material translucent cu afişaj încorporat care se aplică pe unghia degetului mare.
În capătul unghiei se găsesc zone sensibile la atingere care funcţionează pe post de butoane de control. Conform echipei de designeri responsabilă pentru conceptul TX54, el va afişa şi data şi va avea ecranul de tip Indiglo, o tehnologie de iluminare proprie a mărcii americane. Cum unghiile cresc, ceasul este de unică folosinţă. Se poate deslipi şi pune altul în loc după ce ai trecut pe la manichiurist. Ideea nu este chiar aşa de rea, iar implementarea ei ar putea fi realizată chiar înainte de anul 2154. Cei interesaţi de celelalte concepte prezentate la concursul Timex, accesaţi pagina organizatorului.