De anul trecut până acum, utilizatorii s-au convins de "perfecţiunea" Windows Vista. Lansarea Asus EeePC cu sistem de operare Linux s-a bucurat de feedback pozitiv din partea consumatorilor, iar mulţi alţi producători au preluat modelul. Parlamentul şi jandarmeria franceză nu mai dau înapoi – renunţă total la Microsoft, iar unul dintre afaceriştii din domeniul soft-ului "free" îşi exprimă certitudinea că se va naşte un nou trend, o inversare de situaţie: majoritatea utilizatorilor de computere vor folosi peste câţiva ani programe open-source/gratuite, în defavoarea celor proprietare. Aşadar, iulie 2008 e prilej bun de analize, calcule, previziuni pentru o bucată semnificativă a industriei de software.
De la soft plătit la software gratuit
Însuşi Bill Gates prefigura în urmă cu mai bine de 10 ani un posibil ‘ Blue Screen of Death‘ pentru afacerea Microsoft, astfel: "Am făcut treabă bună, dar toate aceste produse devin depăşite într-un timp prea scurt. Va mai trece doar un numar finit de ani, iar eu nu cunosc acest număr, până când afacerea noastră se va prăbuşi." (1997, citat apărut în cartea lui Daniel Gross, Forbes Greatest Business Stories of All Time). Să fie vorba despre sfârşitul soft-ului proprietar, plătit? Mark Shuttleworth, şeful Canonical, compania ce sponsorizează sistemul de operare Linux Ubuntu, aşa consideră. Omul care a investit milioane de dolari într-un soft gratuit, intervievat recent de Linux Magazine Italia ne oferă o imagine asupra evoluţiei lumii software în următoarea decadă.
Întrebat de ce a investit 10 milioane de dolari într-o afacere cu software gratuit (Ubuntu) prin compania Canonical, Mark vine cu următoarea explicaţie: "Linux a ajuns în stadiul din care ne este foarte uşor să construim cu ajutorul său o platformă soft implicând costuri minime, capabilă să susţină o afacere mai degrabă prin vânzarea de servicii corelate decât prin modelul de licenţiere a platformei. Cu alte cuvinte, credem că supportul tehnic, serviciile online şi crearea de soft pentru nevoi specifice ale ale utilizatorilor business ai Ubuntu, vor asigura destui bani pentru autosusţinerea financiară a proiectului Ubuntu. Asta înseamnă că putem schimba fundamental modelul de business al industriei de sisteme de operare. Desigur, va trece un timp până ce vom demonstra funcţionalitatea acestui model, dar dispunem de o echipă superbă, iar acum că Ubuntu este un proiect bine închegat, observăm o creştere a cererii pentru servicii, ceea ce reprezintă un lucru pozitiv.
Linux Italia: Ubuntu este cea mai apreciată şi utilizată distribuţie Linux gratuită din lume. Dar, credeţi că va beneficia într-o bună zi de acelaşi succes de care se bucură acum sisteme de operare precum Mac OS X sau Windows?
"Cred cu tărie că software-ul gratuit va deveni recunoscut pe scară largă şi utilizat cu încredere de către utilizatorii de zi cu zi ai computerelor, contrar practicii din prezent, când free-software-ul se limitează la specialişti. Şi sper că sistemul de operare Ubuntu va juca un rol important în acest sens, deşi eu nu cred că o singură platformă software va domina acea eră a soft-ului liber, aşa cum Windows a dominat era soft-ului proprietar. Ubuntu este creat pentru anumite nevoi, iar pentru altele specifice există diverse alte versiuni ale sistemului de operare Linux. Pentru a ieşi în faţă cu produsul nostru este necesar să oferim o experienţă incitantă, un sistem uşor de utilizat şi încrederea în compatibilitatea sa cu nevoile de viitor ale utilizatorului şi a colegilor săi."
LI: Toată lumea vorbeşte despre Linux, dar se pare că actualmente nu tot atâtea persoane au încredere în Linux (în anumite statistici numărul utilizatorilor de Linux se reduce la 0,xx% din total). Unde-i problema? Ţine de tacticile de marketing sau mai degrabă de lipsa unor jocuri video pentru Linux?
"E nevoie de timp ca să se schimbe obiceiurile a sute de milioane de oameni! Cred de asemenea că trebuie să le oferim acestora o experienţă care pur şi simplu le întrece pe cele oferite de alte alternative soft. Proiecte precum Firefox nu au ca scop fixat să fie ‘un browser bun’; dezvoltatorii spun ‘noi vrem să avem cel mai bun browser pe orice platformă, punct’, iar rezultatul este că Firefox a ajuns foarte popular inclusiv pe Windows. Avem nevoie de acestă atitudine de învingător în orice domeniu."
LI: Aţi declarat într-un alt interviu că v-ar plăcea să colaboraţi cu Microsoft. Doriţi să încheiaţi cu acestă companie un pact similar cu cel dintre Novell şi Microsoft?
"Îmi face plăcere să lucrez cu Microsoft sau cu oricare altă firmă în ideea îmbunătăţirii situaţiei softului gratuit şi a industriei de soft în general. Putem colabora în multe privinţe, acolo unde interesele noastre se intersectează."
LI: Este Linux-ul cu adevărat pregătit pentru utilizatorii obişnuiţi de computere? Cum ar putea fi îmbunătăţit?
"Da, cred că Linux-ul e pregătit pentru UNII dintre aceşti utilizatori. Dacă întra-devăr îţi doreşti un sistem de operare orientat pe web, atunci Linux reprezintă o alegere excelentă. Ştim că în prezent milioane de oameni folosesc Linux. Iar noi ne îndreptăm acum atenţia spre rezolvarea problemelor care îi îndepărtează pe ceilalţi utilizatori de Linux."
Legat de ‘ce e mai bun?’, software-ul gratuit sau cel proprietar, Mark dă câştig de cauză celui ‘free’. "În esenţă, e o soluţie mai bună pentru a construi aplicaţii. Dar nu cred că e bine să ne bazăm pe faptul că utilizatorii o să ne judece după moralitate (în ideea că li se oferă soft gratuit, open source – nr.), ci după calitatea soft-ului nostru. Aşa că suntem nevoiţi să oferim software care arată şi merge mai bine (decât cel proprietar, plătit – nr.) dacă ne dorim ca lumea să îl adopte. Acesta este scopul nostru".