Nu avem prea multe de spus în ceea ce priveşte tehnologia de pe acest monstru pe patru roţi, însă dacă vrei să striveşti fără efort participanţii la trafic şi să ajungi în timp util la întâlnire sau la serviciu, aceasta este soluţia potrivită – garantez pentru Bucureşti. Ideea aparţine unui inginer de aeronave care s-a gândit să dea o înfăţişare cruntă celebrei “broscuţe” Volkswagen Beetle ce zăcea în garaj de ani buni.
Caroseria a fost montată pe un şasiu modificat, specific unui “Monster Truck”, ce-i drept mai micuţ, iar motorul vechi de peste 40 de ani a fost înlocuit cu unul mai potent, de 2.8 litri. Curios cum a fost proiectat acest “Beetle Monster”? Simplu. Cu ajutorul unui program de grafică asistată de calculator (CAD). Recomandarea noastră: uită de programul “Rabla”, învaţă AutoCAD şi transformă-ţi Dacia 1300/1310/Nova/Logan/Sandero după exemplul talentatului inginer.