Omul invizibil – aproape de realitate

11.08.2008
Omul invizibil – aproape de realitate

Cercetătorii americani de la Universitatea Berkeley (California) sunt aproape să realizeze un veşmânt din multiple straturi cu proprietăţi speciale, cu o structură asemănătoare unui năvod, care “neagă refracţia” şi este transparentă pe un spectru larg de unde luminoase. Momentan, ambiţiosul proiect a fost încununat de succes, dar la scară nanometrică (1 nm = 1 x 10-9 m).

Omul invizibil

Oamenii de ştiinţă speră ca, în final, haina să ajungă la dimensiunile necesare pentru a acoperi întregul corp uman şi să-l facă practic invizibil. Cercetările sunt finanţate de guvernul Statelor Unite care speră ca, într-o bună zi, militarii americani camuflaţi să declanşeze operaţiuni de infiltrare precum în Crysis. Cred totuşi că mai repede îl convingeau pe Copperfield să le divulge marele secret al invizibilităţii.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News