Acum mai bine de o lună vă anunţam decizia relativ târzie a celor de la Fujitsu Siemens de a concura pe segmentul ultraportabilelor ieftine. La acea vreme nu se cunoştea decât că micuţul laptop alb-negru cu ecran de 8.9” va face parte din seria Amilo şi costa între 300 € şi 400 €. Detaliile necunoscute atunci au fost făcute publice zilele acestea şi din păcate nu putem spune că Fujitsu Siemens Amilo Mini Ui 3520 ne surprinde în vreun fel. Reţeta este aceeaşi: procesor Intel Atom la 1,6 GHz, 1 GB de memorie RAM şi harddisk de 60 GB sau 80 GB.
Nu lipsesc suportul pentru conexiuni wireless de tip 802.11b/g şi Bluetooth, un slot compatibil ExpressCard şi unul pentru carduri SD. La capitolul conectori, Fujitsu Siemens Amilo Mini este limitat la un port VGA, două porturi USB şi un port LAN. Deasupra ecranului se găseşte omniprezenta cameră web, care în cazul de faţă are un senzor de 1.3 MP. Singurul sistem de operare anunţat este Windows XP Home Edition, iar preţul ultraportabilului de la Fujitsu Siemens a atins limita superioară estimată anterior, adică 400 €.