Calculator pentru Crysis Warhead – de la EA şi UltraPC

10.09.2008
Calculator pentru Crysis Warhead – de la EA şi UltraPC

Pentru că s-a discutat atât de mult în legătură cu cerinţele de sistem ale jocului Crysis, cei de la EA au ajung la concluzia că din această polemică se pot scoate nişte bani. Astfel, în colaborare cu UltraPC, ei au pus la punct o configuraţie cât mai ieftină care va putea rula viitorul joc Crysis Warhead cu 30 de cadre pe secundă la nivel de detaliu High pe o rezoluţie nespecificată. Au ajuns la suma de 700 $, iar cei interesaţi vor primi în schimbul ei o unitate centrală destul de potentă, precum şi un kit format din tastatură şi mouse.

Calculator pe care Crysis Warhead va rula cu 30 fps

Sistemul va fi dotat cu o placă de bază mATX cu chipset Intel G31. Procesorul vine tot de la Intel şi este un Core 2 Duo E7300 la frecvenţa de 2.66 GHz, cu 3 MB de memorie Level 2 cache. Placa video este cea mai importantă componentă a sistemului, după procesor, din perspectiva scopului pentru care a fost creat sistemul. De aceea a fost ales un model bazat pe un chipset Nvidia GeForce 9800GT şi dotat cu 512 MB de memorie GDDR3. Se pare că 2 GB de memorie RAM sunt suficienţi pentru Crysis Warhead, aşa că cei de la UltraPC nu au pus mai mulţi. În rest, s-a mers pe componente fără pretenţii. Alături de o sursă de 500 W în carcasă se vor mai găsi un HDD SATA II cu o capacitate de 250 GB şi o unitate DVD-ROM.

Calculator pentru Crysis Warhead in studioul Crytek

Conform unui producător din echipa de la Crytek, acest sistem a fost folosit de programatori ca etalon, ei optimizând jocul în aşa fel încât să ruleze cu cel puţin 30 fps pe setările High. Pe site-ul TigerDirect.com, calculatorul pentru Crysis Warhead este anunţat la preţul de 700 $, însă nu se poate comanda, fiind cel mai probabil aşteptată data oficială de lansare a jocului. La în ţară noi, o configuraţie similară ajunge la mai puţin de 1800 RON, nu foarte departe de preţul echivalent în dolari.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News