Când vine vorba de trenuri de mare viteză, Japonia se poate lăuda cu cea mai bună infrastructură şi cele mai multe garnituri active. Înalta tehnologie pe care o pun în practică le-a permis să ajungă mult mai departe decât alte tări în acest domeniu. Cel mai proaspăt proiect al niponilor se numeşte efSET şi este dezvoltat de ramura de industrie grea a companiei Kawasaki. Trenul nu vrea să doboare niciun record de viteză cu cei 350 km/h pe care-i poate atinge, însă este preocupat de un alt factor, şi anume impactul asupra mediului.
efSET, prescurtare de la Environmentally Friendly Super Express Train, este caracterizat de introducerea sistemului de frânare regenerativă. Acesta transformă energia cinetică rezultată în urma frânării în energie electrică, fiind mai economic decât trenurile de mare viteză obişnuite. Conform producătorului, rulajul va fi mai lin şi mai puţin zgomotos. Vagoanele vor fi conectate prin burdufuri pentru un comportament mai bun în curbe, iar locomotiva va avea un profil aerodinamic futurist. Producătorul a anunţat că proiectul va fi gata în 2010, an în care va începe construcţia garniturilor. Ele vor fi cu cel puţin 50 km/h mai rapide decât actualele trenuri de mare viteză Shinkansen care rulează pe 2.460 km de cale ferată din Japonia.