Telefoanele luxoase de prost gust nu sunt o noutate. De la iPhone-ul cu diamante, până la terminale decorate în stil oriental şi culminând cu telefonul Goldvish de 1.000.000 $, oferta destinată indivizilor gen Abramovic este destul de vastă. Însă INCRUDO Phantom, deşi este considerat un gadget exclusivist, are slabe şanse să intre în posesia unui mare bogătan. Una la mână, pentru că nu costă decât 850 $, o sumă totuşi prea mică pentru a fi luată în considerare, mai ales dacă o raportăm la averile de miliarde, iar a doua – până şi persoanele private de simţul esteticului vor remarca grosimea exagerată (18 mm) a aşa numitului “telefon-fantomă”.
Cât despre carcasa metalică, ea nu face decât să transforme telefonul într-o cărămidă în adevăratul sens al cuvântului, la cele 230 de grame ale sale. INCRUDO Phantom şi ceva dotări, iarăşi mai puţin importante decât opulenţa atât de căutată în rândul celor care caută să epateze cu orice preţ: 8 GB memorie, ecran QVGA tratat cu safire, cameră de 3.2 MP, browser Web şi Bluetooth.
Un ultim resort de care producătorul rus se agaţă cu disperare pentru a-şi vinde marfa este numărul limitat de astfel de terminale: doar 10 în întreaga lume. Păi atunci, de ce costă doar 850 de dolari? Nu prea văd cum ar putea fi profitabilă afacerea, poate doar dacă procesul de fabricaţie nu costă mai mult de 10 dolari. Dar chiar şi aşa, tot nu are sens…