Chiar dacă numele de cod Supernova te face să te gândeşti la un super telefon, Nokia 7100 nu este nici pe departe un terminal de top. Mai degrabă este un dispozitiv mediu spre low-end, dedicat celor care nu au mari pretenţii de la un telefon mobil şi care automat nu vor să aloce prea mulţi bani pentru achiziţionarea unuia.
Aşa se face că Nokia 7100 este un slider care, deşi nu arată rău, rămâne dator la capitolul dotări. Însă, dacă nu vrei să dai prea mulţi bani pe un telefon, va trebui să te mulţumeşti cu un ecran QVGA, o cameră de 1.3 MP şi bluetooth. Pe partea de software telefonul se laudă cu un player audio, o aplicaţie pentru radio şi Opera Mini pentru navigarea pe Internet.
Preţul lui Nokia 7100 va pleca de la 280 de dolari. Nu se cunoaşte deocamdată când va ajunge pe piaţă.