Un studiu recent, realizat de o studentă din Statele Unite, a făcut o legătură destul de de interesantă între vise şi televizor. Deşi nu poate fi considerat foarte relevant datorită numărului redus de subiecţi, studiul sugerează că televizorul influenţează faptul că visezi în culori sau monocrom. Mai precis, cei care au avut un televizor alb-negru în casă în copilărie, vor visa o bună parte din timp monocrom. Pe de altă parte, persoanele mai tinere de 25 de ani, care între 3 şi 10 ani s-au uitat la un televizor color, au foarte rar vise alb-negru.
Acel interval al copilăriei menţionat mai sus este momentul în care o persoană începe să viseze şi se pare că imaginile de pe ecranul televizorului au o influenţă mai mare decât se credea. Alte cercetări realizate între anii 1915 şi 1960 au concluzionat că marea majoritate a viselor erau alb-negru. Lucrurile s-au schimbat începând cu anii ’60 când televizorul color a început să fie popular. Sondaje din ultimele 3-4 decenii au arătat că 83% din vise au culori în ele. Studenta care a realizat studiul a ţinut să sublinieze că este imposibil de verificat dacă visele chiar sunt visate monocrom sau dacă televizorul poate într-adevăr să influenţeze modul în care ne amintim visele atunci când ne trezim. Ipoteza rămâne însă foarte intrigantă.