Ceea ce vom vedea în continuare este considerat artă şi trebuie criticată ca atare. Artistul japonez Daito Manabe a dorit să înlocuiască visualizer-ul din Winamp cu propria sa faţă şi pentru aceasta şi-a ataşat electrozi folosiţi în procedurile de electrostimulare. Rezultatul poate fi pentru unii interesant, pentru alţii hilar, iar o altă categorie de spectatori l-ar putea cataloga drept oripilant.
Din câte cunoaştem, electroşocurile aplicate nu sunt dureroase, ci doar inconfortabile în cel mai rău caz. Filmuleţul de mai jos este rezultatul „testului numărul 3”, ceea ce ne face să credem că a trebuit să treacă mult curent prin faţa artistului până a obţinut ceea ce şi-a propus. În apărarea lui putem spune că aceeaşi electrozi pot fi folosiţi şi pentru a crea „muzică”, curentul înregistrat prin încordarea muşchilor variind frecvenţa unui sunet.