Nokia 5800 XpressMusic apare la un preţ şocant

17.11.2008
Nokia 5800 XpressMusic apare la un preţ şocant

Unul dintre atuurile mult aşteptatului Nokia 5800 XpressMusic era preţul. Producătorul finlandez a anunţat că el îl vinde cu 279 de euro. La acest preţ, comercianţii şi statul mai vin cu adaosurile respectiv taxele lor. Dar de aici şi până la umflarea cu pompa a preţului este cale lungă.

În mirifica ţară a inchiziţiei şi a taurilor ucişi încet pentru satisfacţia cruzimii regale, Nokia 5800 XpressMusic poate fi deja precomandat. Cei care nu mai au răbdare să mai scadă preţul, îl pot cumpăra pentru nici mai mult nici mai puţin de 429 euro. Adică cu exact 150 de euro peste ceea ce cere Nokia. 150 de euro taxe şi adaosuri este mult şi pentru România, darămite pentru Spania. Nici nu vreau să mă gândesc cât vor cere comercianţii mioritici când vor vedea precedentul din Peninsula Iberică.

Pe 5 decembrie Nokia 5800 XpressMusic va fi lansat oficial şi în Rusia. Sunt foarte curios la ce preţ va fi vândut acolo. Dacă şi ruşii cer vreo 450 de euro, e clar, la noi avem şanse mari să-l vedem la 500 euro.

Nokia 5800 XpressMusic

Urmărește Go4IT.ro pe Google News