Cauţi cea mai puternică placă grafică? De acum o gaseşti la Nvidia

18.12.2008
Cauţi cea mai puternică placă grafică? De acum o gaseşti la Nvidia

În august, când AMD a lansat prin divizia ATI placa video Radeon HD 4870 X2, a detronat orice soluţie single card de la Nvidia. Ne aşteptam la un răspuns de la ei şi el a venit sub forma lui GeForce GTX 295. Ca şi soluţia de la ATI, viitorul top de gamă de la Nvidia va fi construit din două plăci separate cu procesoare G200. Ele vor fi îndreptate una spre cealaltă, sistemul de răcire fiind comun.

Nvidia GeForce GTX 295

Oficial, placa va fi lansată în ianuarie 2009 la CES, însă un site din China a reuşit să realizeze câteva teste comparative preliminare. GTX 295 a surclasat 4870 X2 în cinci jocuri actuale, însă diferenţele au variat de la 5 fps-uri în plus, până la aproape 90% spor de performanţă. Surpriza a venit de la testele de consum. Deşi actualele GeForce GTX 260 şi GTX 280 consumă foarte mult în comparaţie cu oferta de la ATI, GTX 295 a înregistrat un cosum mai redus decât 4870 X2. Datele prezentate aici au fost contestate de unii utilizatori, în special din cauza includerii unor teste PhysX, pentru care ATI nu are încă suport prea bun. Pentru testele complete v-a trebui să aşteptăm până în luna ianuarie.

Doua placi cu sistem de racire comun

Urmărește Go4IT.ro pe Google News