Să ridice mâna sus cine ştie pe de rost toate modelele de Eee PC-uri lansate de Asus de la 700 încoace. Cred că şi producătorii s-ar încurca dacă i-am lua la bani mărunţi. În continuare vă prezentăm primul model din următoarea generaţie de netbook-uri, Asus Eee PC 1000HE. El vine cu noul procesor Intel Atom N280 şi chipset-ul GN40, ceea ce ar trebui să însemne un spor de performanţă, dar şi un consum mai redus de energie.
Litera E din numele netbook-ului vine de la cuvântul extended (extinsă) şi se referă la noua baterie. Probabil că avem de-a face tot cu un acumulator Li-polymer ca şi la modelul 1002 pe care am avut posibilitatea să-l testăm. Conform testelor făcute de Asus cu BatteryMark 4 sub Windows XP, în modul Power-Saving, autonomia ar trebui să ajungă la 9,5 ore. În practică, ea va fi mai mică, însă ar trebui s-o depăşească pe cea a modelelor curente. În ajutorul consumului redus vine şi ecranul de 10” iluminat cu LED-uri.
O altă noutate care ar trebui să bucure utilizatorii de ultraportabile este tastatura cu taste separate, similară cu cea a portabilelor de la Apple sau Sony. Ea a mai fost văzută la Eee Keyboard, tastatura-calculator pe care Asus a prezentat-o cu puţin timp în urmă. Eee PC 1000HE este momentan disponibil pentru precomandă la unele magazine virtuale din străinătate şi probabil că va ajunge şi pe la noi în câteva luni. Preţul iniţial este de 400 $.