Producătorul numărul 1 la această oră, Nokia, a lansat astăzi trei telefoane noi, dintre care două fac parte din seria XpressMusic. Unul dintre cele două telefoane dedicate iubitorilor de muzică este Nokia 5730 XpressMusic.
Ceea ce atrage atenţia la acest telefon este tastatura QWERTY, un element definitoriu al dispozitivelor de business. Departe de a fi un telefon de business, Nokia 5730 XpressMusic pune accentul, ca toate telefoanele din seria XpressMusic, pe partea audio. Doar că, dintr-un motiv anume, finlandezii s-au gândit că nu ar strica o tastatură QWERTY. Tocmai această tastatură ne face să-l asemuim cu E75.
Nokia 5730 XpressMusic este un smartphone care are la bază sistemul de operare Symbian S60. Dispune de un ecran de 2.4 inch cu rezoluţie QVGA. Lista dotărilor cuprinde, printre altele, suport GPS, Wi-Fi, 3G şi o cameră foto de 3.2 MP cu lentile Carl Zeiss.
Pe partea audio merită amintite jack-ul audio de 3.5 mm, modulul FM şi stereo bluetooth. Telefonul va fi însoţit de un card microSDHC de 8 GB.
Nokia 5730 XpressMusic va fi lansat pe piaţă în al treilea trimestru şi va costa 280 de euro, fără taxele locale şi eventualele accize româneşti.