Playbox Nitro 30BT – modulatorul FM cu Bluetooth

19.03.2009
Playbox Nitro 30BT - modulatorul FM cu Bluetooth

Modulatorul FM este un produs util atunci când vrei să extinzi funcţiile instalaţiei audio a maşinii. Nu toată lumea dispune de un radio cu CD player şi suport MP3 şi sunt situaţii când un asemenea dispozitiv nu poate fi montat în planşa de bord. În plus, odată cu popularizarea stick-urilor USB şi apariţia suportului pentru ele la noile playere auto, mulţi sunt de părere că este una din cele mai rapide metode de-a pleca la drum cu muzica preferată de pe calculator.

Playbox Nitro 30BT - modulator FM cu suport Bluetooth

Playbox Nitro 30BT se pare că este construit de aceeaşi firmă ce ne-a oferit modulatorul FM Sound-Fly testat anterior. Aspectul este chiar similar, cu ecranul numeric cu patru caractere situat în partea de sus, însă butoanele de control pentru melodie sunt acoperite de un capac culisant. Pe una din laturi se găsesc trei mufe jack de 2,5 mm, iar pe cealaltă slotul pentru carduri SDHC şi o mufă USB. Logoul Bluetooth de pe carcasă şi butoanele pentru controlul apelului ne confirmă ca dispozitivul poate fi folosit pe post de handsfree. Mai mult profilul A2DP permite transmiterea melodiilor de pe telefonul mobil către sistemul audio al autovehiculului.

Slotul pentru carduri SD/SDHC şi portul USB

În urma celor spuse mai sus putem concluziona că modulatorul FM Nitro 30BT poate prelua melodiile din patru surse:

  • line in
  • cardul SD/SDHC
  • un stick USB
  • un telefon mobil sau un player MP3 profil Blutooth A2DP.

Playbox Nitro 30BT - telecomanda

Pentru a putea fi folosit pe post de handsfree, modulatorului i se conectează un microfon extern al cărui fir are o lungime de peste 2 m. El poate fi ataşat de parasolar, iar firul tras de-a lungul montantului din stânga şoferului. Din păcate soluţia nu este una foarte elegantă, însă în lipsa unui microfon încorporat, este singura. Pentru conectarea unui player MP3 este oferit un cablu adaptor cu mufe jack de 2,5 mm şi 3,5 mm. În pachet se găseşte şi o telecomandă cu ajutorul căreia se pot controla toate funcţiile modulatorului. Ea s-a dovedit foarte utilă în timpul mersului, însă necesită un spaţiu de depozitare pe planşa de bord de unde să poată fi uşor accesibilă.

Playbox Nitro 30BT dispune de un microfon cu fir

Pus la treabă, modulatorul Playbox s-a achitat destul de bine de sarcinile sale. Deşi dispozitivul îşi caută singur frecvenţele FM libere, într-un oraş cu atâtea posturi de radio precum Bucureştiul bruiajul a apărut din când în când. Totuşi calitatea transmisiei a fost bună şi nu s-ar fi putut face diferenţa între ceea ce reda modulatorul şi o staţie radio. Dacă sistemul audio al maşinii dispune de funcţia RDS, modulatorul va transmite prin intermediul ei numele melodiei de pe stick-ul USB sau cardul SD. Când am vrut să redăm melodiile de pe telefonul mobil prin intermediul modulatorului a trebuit să folosit un nivel de volum mare atât la telefon cât şi la modulator. Ne-a surprins în mod plăcut claritatea vocii la folosirea modului handsfree. Modulul Bluetooth dispune şi de algoritmi de reducere a zgomotului de fond şi a ecoului, responsabili cel mai probabil de performanţa menţionată.

Playbox Nitro 30BT poate fi o soluţie bună pentru unii utilizatori

Modulatorul Playbox Nitro 30BT oferă multe facilităţi pentru un dispozitiv de dimensiunile sale. Totuşi el nu este util oricărui posesor de autovehicul. Cei care dispun de un CD player cu suport MP3 şi mufă USB s-ar putea să nu fie interesaţi de un modulator FM care să ofere în plus doar funcţia de handsfree Blutooth. Pe de altă parte sunt cazuri în care nu se poate înlocui playerul din planşa de bord sau utilizatorul nu poate aduce modificări autovehiculului primit de la firmă. Pentru cei interesaţi, Playbox Nitro 30BT costă 250 lei şi poate fi achiziţionat de la magazinul virtual xdata.ro.

Plusuri şi minusuri:

[+] patru surse pentru redarea melodiilor

[+] handsfree Bluetooth de calitate

[+] telecomandă

[] posibil bruiaj în zonele urbane

[] transmisia A2DP se face cu volum scăzut

[] ecran numeric aproape inutil

Urmărește Go4IT.ro pe Google News