Trebuie să fii într-adevăr pasionat de personajul WALL-E ca să ajungi să construieşti de la zero o carcasă de PC cu forma sa. Iar dacă nu dispui de un strung şi alte maşinării de prelucrat metale, chiar nu ai nicio şansă. Dacă aveţi destul timp la dispoziţie accesaţi pagina oficială a rusului de la CaseMods.ru care a construit PC-ul roboţel. Veţi vedea cât de complexă este şi cum aproape toate piesele componente sunt fabricate manual.
Sistemul este construit în jurul unei plăci de bază cu procesor integrat Intel Atom. Unitatea optică este accesibilă din spatele capacului culisant frontal, iar în carcasă au mai încăput un HDD şi o sursă de alimentare. Nu ştim dacă WALL-E PC-ul este de vânzare, însă dacă aşa avea nevoie de un calculator adiţional pentru navigare pe Internet şi editare office, n-aş ezita să-l iau sub formă de roboţel.