Într-un mediu septic precum cel din spital, posibilitatea de-a curăţa o suprafaţă cu care mâinile vin în contact foarte des este de-o importanţă vitală. De aceea, tastatura creată de compania Medigenic este perfect plană. La prima vedere ai spune că ai de-a face cu un periferic alb clasic, însă literele şi cifrele sunt încercuite de un desen ce simulează aspectul 3D al butoanelor. Una din facilităţile sale este un LED care indică momentul în care ar trebui să fie curăţată şi un buton permite dezactivarea suprafeţelor sensibile la atingere din dreptul tastelor pentru ca tastatura să poată fi ştearsă chiar şi atunci când calculatorul este pornit.
Alături de tastatura igienică, compania menţionată comercializează şi un mouse fără butoane, cel puţin fără unele fizice. Deşi seamănă mult cu Mighty Mouse de la Apple, el nu dispune nici măcar de biluţa de scroll. Am fi curioşi să vedem cât de ergonomică poate fi o tastatură plană. Ea ne duce cu gândul la acele tastaturi proiectate cu laser roşu pe o suprafaţă plană.