Toshiba Mini NB200 este cel mai nou netbook, din lunga serie de netbook-uri care au intrat pe piaţă de la Eee PC încoace. Cu toate că dotările tehnice de bază nu diferă prea mult între netbook-uri, indiferent de brandul pe care îl poartă, modemul 3G este o piesă importantă de care producătorii de netbook-uri nu ar trebui să facă abstracţie. În fond chiar denumirea netbook sugerează un calculator portabil apt pentru a se conecta de la Internet. Mini NB200 are un astfel de modem, ceea ce înseamnă că dacă alegi una din ofertele de Internet de la operatorii GSM, nu ai nevoie de modemul lor.
Toshiba Mini NB200 are un ecran de 10.1 inch, ca mai toate netbook-urile actuale. Placa video este Intel 945GSE, harddisk-ul dispune de 160 GB, iar conectivitatea constă în Wi-Fi, bluetooth şi 3 porturi USB. Deşi nu se specifică în comunicatul de presă, presupun că memoria RAM este de 1 GB. Procesorul poate fi Intel N280 ori N270 la 1.66 GHz.
Mini NB200 va fi lansat iniţial în Marea Britanie şi va costa 319£ (355 euro). După aceea va ajunge probabil şi în restul Europei.