Coreenii de la Samsung continuă ritmul alert cu care ne-a obişnuit de un an încoace şi provoacă Nokia cu un nou terminal cu touchscreen. Samsung Tocco Lite nu este un smartphone, aşa cum ne-am obişnuit să fie cazul telefoanelor cu touchscreen. Este un dispozitiv de inteligenţă medie, cu dotări caracteristice clasei de mijloc.
Samsung Tocco Lite are un ecran care măsoară 3 inch şi care dispune de o rezoluţie de 240 x 400 pixeli. Printre dotările tehnice ale dispozitivului se numără accelerometrul, camera foto de 3.2 MP, suportul bluetooth şi slotul microSD care citeşte carduri de până la 8 GB. Marii absenţi de pe listă cu dotări sunt conexiunile 3G şi Wi-Fi.
Tocco Lite va începe să fie comercializat în luna mai, pe teritoriul Marii Britanii. Deşi nu s-a anunţat, este foarte probabil şi fie lansat mai târziu şi în restul Europei.