Intel a luat cea mai mare amendă din istorie: 1.000.000.000 de Euro!

Intel a luat cea mai mare amendă din istorie: 1.000.000.000 de Euro!

Pentru practici anticoncurenţiale, Intel a fost amendată astăzi de către Uniunea Europeană cu suma record de 1 miliard de Euro.

În perioada 2002 – 2005, cel mai mare fabricant de cipuri oferea producătorilor de sisteme desktop şi portabile reduceri foarte mari, dacă aceştia se decideau să comercializeze într-o mare măsură doar configuraţii bazate pe platforme Intel, în timp ce pentru integratorii care se bazau şi pe vânzarea de sisteme AMD în proporţii echilibrate sau în favoarea concurenţei impuneau anumite restricţii.

Intel amendată cu 1.000.000.000 de Euro

Cu această ocazie, Intel a reuşit să bată recordul de 899 milioane Euro al celor de la Microsoft, “performanţă” atinsă în iarna anului 2008 tot pentru practici anticoncurenţiale.

Într-un comunicat de presă, oficialii Intel au declarat că decizia Uniunii Europene este greşită şi că ignoră realitatea unei pieţe competitive, caracterizată prin inovaţie, performanţe şi preţuri accesibile. Rezultatul natural pe o piaţă în care se întrec doar doi producători nu poate fi decât acela că unul învinge, iar celălalt pierde.

Intel va ataca decizia printr-un recurs.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News