Pentru aceia dintre dumneavoastră care doresc ceva mai mult de la un sistem de navigaţie vom prezenta în continuare topul de gamă din seria Moov de la Mio, modelul 580. Încă de la lansarea în ţara noastră a seriei menţionate, producătorul ne-a încântat cu sisteme de navigaţie remarcabile, întărindu-şi dominaţia pe piaţa din România. Anul trecut am testat topul de gamă de la acea vreme, modelul Moov 360, iar de curând am avut posibilitatea să facem cunoştinţă cu cel mai ieftin model din noua serie, Moov 500, un aparat personalizat pentru piaţa românească.
Seria Mio Moov 5xx se caracterizează prin ecranul mai mult decât generos de 4,7”. Rezoluţia sa de 480×272 de pixeli este identică cu cea a lui Moov 360, însă diagonala mai mare implică pixeli mai mari şi informaţii mai uşor vizibile. În practică, tastatura QWERTY desfăşurată pe 4.7” este mai uşor de folosit decât cea de pe 3.5” sau 4.3”. Chipset-ul GPS este clasicul SiRFstar III cu 20 de canale, iar procesorul care motorizează întregul sistem este Samsung 2443 cu o frecvenţă de 400 MHz. Pe sistemul de operare Windows CE .Net 5.0 rulează aplicaţia MioMap 2008.
În continuare vom sublinia facilităţile pe care le oferă în plus Moov 580 faţă de celelalte modele din serie. În ceea ce priveşte parte de navigaţie, comportamentul său a fost exemplar, fără a diferi în vreun fel de cel al modelelor Moov 360 şi 500 testate. Topul de gamă vine, aşa cum era de aşteptat, cu harta Full Europe, fiind acoperite 38 de ţări. Update-ul hărţilor se face gratuit de pe nou-lansatul site Mio Advantage. Tot de aici se pot cumpăra hărţi adiţionale, abonamente pentru alertele de camere radar şi accesorii pentru sistemele navigaţie. Site-ul necesită crearea unui cont.
Condusul şi operarea telefonului mobil sunt două acţiuni incompatibile şi de aceea un modul Bluetooth cu funcţie handsfree ar putea fi foarte util. Mio Moov 580 dispune de aşa ceva şi chiar mai mult. Telefonul se va sincroniza cu sistemul de navigaţie, iar acesta din urmă va funcţiona ca un handsfree obişnuit. Dacă utilizatorul doreşte, numerele de telefon se vor importa în memoria lui Moov 580 şi apelurile se vor putea iniţia din dispozitiv. Dacă utilizatorul dispune de o cască Bluetooth, o va putea sincroniza cu Moov 580, iar apelurile vor trece prin două seturi de dinţişori albaştri. Nu în ultimul rând, cei care nu sunt mulţumiţi de volumul şi calitatea difuzorului încorporat al navigatorului Mio pot apela la emiţătorul FM al acestuia. El va transmite vocea interlocutorului prin unde radio FM la sistemul audio al maşinii.
În teste, întregul ansamblu a funcţionat fără probleme, calitatea audio în ambele sensuri fiind bună. Totuşi nu recomand nimănui căutarea unui contact în agendă şi apelarea în timp ce maşina este în mişcare. Acelaşi emiţător FM poate fi folosit pentru redirecţionarea indicaţiilor vocale către difuzoarele autovehiculului. Din păcate, dacă folosiţi emiţătorul FM nu veţi mai putea asculta muzică sau postul de radio favorit în timp ce conduceţi, cel puţin nu fără modificări ale instalaţiei audio.
TMC este prescurtarea de la Traffic Message Channel şi este una din facilităţile de top oferite şi de Mio Moov 580. În teorie, folosit sistemul RDS de transmitere a mesajelor implementat de staţiile radio, navigatorul poate fi înştiinţat în timp real când anumite artere sunt aglomerate sau când un accident a blocat o autostradă. Dacă pare prea frumos ca să fie adevărat, atunci chiar aşa este. Moov 580 dispune de funcţia TMC însă ea este inutilă la ora actuală în ţara noastră. Cei care se plimbă des prin Europa de Vest probabil că vor avea posibilitatea să se bucure de ea, însă cu siguranţă va mai trece destul timp până când sistemul de navigaţie va evita străzile blocate din Bucureşti.
Lista punctelor de interes din MioMap 2008 este destul de generoasă, iar producătorul ne promite update-uri prin intermediul site-ului menţionat mai sus. Reamintim şi funcţia SiRFInstantFixII prin care localizarea pe hartă se face foarte repede după pornirea aparatului în aproximativ acelaşi loc în care a fost oprit. Altfel, semnalul GPS a fost obţinut în aproximativ 20 de secunde de la pornire, în maşină, într-un loc cu orizont destul de larg.
Concluzie
Ca orice top de gamă, Mio Moov 580 nu vine la un preţ prea mic. Alături navigaţie, funcţiile adiţionale oferite de dispozitiv vor adăuga un plus semnificativ la preţul unui navigator de bază cum este Moov 500. Pentru harta full Europe, ecranul de 4.7”, modulul Bluetooth şi suportul TMC, utilizatorul final va trebui să plătească aproximativ 1.200 de lei. Mio Moov 580 se află deja în oferta mai multor magazine, fizice şi online.
Plusuri şi minusuri:
[+] MioMap 2008 cu 38 de hărţi ale ţărilor din Europa
[+] modul Bluetooth cu funcţii avansate
[+] ecran mare