La Computex 2009 Intel a adus primul procesor mobile din seria Core 2 Duo care depăşeşte bariera celor 3 GHz. Modelul T9900 este tactat la 3,06 GHz şi ar trebui să ofere un nou prag de performanţă pentru portabilele cu o greutate medie. Alături de el vor intra în ofertă şi mai economicele Core 2 Duo P9700 şi P8800. Pentru noua generaţie de portabile subţiri şi uşoare, gigantul producătorul de procesoare a pregătit un nou chipset ieftin, GS40. El reprezintă o versiune mai ieftină şi cu consum mai mic de curent a lui Intel GS45 pe care l-am întâlnit la Sony VAIO TT.
Portabilele „thin-and-light” care vor invada într-un viitor cât mai apropiat piaţa au nevoie de procesoare ULV şi Intel a mai adăugat un model în lista sa. Pentium SU2700 are cel mai probabil un singur nucleu şi va rula la frecvenţa de 1,3 GHz. Combinat cu chipset-ul de mai sus, cele două vor oferi o soluţi destul de ieftină şi probabil mai performantă decât un sistem bazat pe Intel Atom. Din categoria portabilelor uşoare şi subţiri vom prezenta în curând Acer Aspire Timeline 3810T.