Condamnată să plătească 2 milioane de dolari pentru 24 de melodii

22.06.2009
Condamnată să plătească 2 milioane de dolari pentru 24 de melodii

America este ţara tuturor posibilităţilor, nimeni nu neaga asta. Numai că, uneori, această afirmaţie capătă un sens negativ şi devine o tagi-comedie. Altfel nu pot cataloga decizia unui judecător de a condamna o femeie la plata unor daune în valoare 1.92 milioane de dolari pentru că a descărcat 24 de melodii de pe Internet.

În spatele acestei aberaţii se află, bineînţeles, RIAA, organizaţia care cică apăra drepturile de autor ale industriei muzicale din Statele Unite. Femeia respectivă a fost găsită vinovată şi a fost condamnată să plătească nici mai mult nici mai puţin de 80.000 dolari pentru fiecare melodie.

Printr-o matematică aparte, RIAA a calculat că atât i s-ar cuveni pentru cele 24 de melodii descărcate de femeia respectivă de pe Internet. RIAA a cerut daune de 1.92 milioane de dolari, iar judecătorul le-a considerat corecte.

Unul din principiile dreptului spune că pedeapsa trebuie să fie proporţională cu fapta. De aceea, cred că un judecător care ia o asemenea decizie nu poate avea toate doagele. Până şi în România ar fi considerată aberantă o asemenea condamnare.

Pirate Party

Urmărește Go4IT.ro pe Google News