Aşa-numitele aplicaţii portabile se dovedesc de
mare folos într-o serie întreagă de situaţii. Fie că trebuie să
lucrezi pe un calculator şi nu poţi sau nu vrei să te apuci să
instalezi programele de care ai nevoie, fie vrei să le ai pregătite
pentru situaţii critice, aplicaţiile portabile te însoţesc şi te
slujesc credincioase atunci când apelezi la ele.
Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu termenii, aplicaţiile
portabile sunt programe care pot fi folosite de pe orice dispozitiv
portabil sau nu, inclusiv de pe un stick USB. Aceste programe nu
salvează setări în regiştrii sistemului de operare şi, prin urmare,
nu depind de acesta. Toate fişierele şi configurările de care au
nevoie pentru a rula sunt salvate în directorul propriu.
Unele aplicaţii portabile sunt create special de producător în
acest fel, în timp ce altele sunt modificate ulterior de
utilizatori sau diverse organizaţii. Ba chiar, unele programe nici
nu sunt promovate ca aplicaţii portabile, deşi se încadrează în
această categorie. De exemplu, un program pe care îl descarci
arhivat şi nu necesită decât dezarhivare într-un folder, fără
instalare, poate fi copiat fără grijă şi rulat de alt calculator
sau de pe un stick USB.
Judecând după numărul de download-uri şi popularitatea relativă
am ales 10 programe suficient de reprezentative pentru tagma
aplicaţiilor portabile.
Pentru Internet
Strictul necesar de aplicaţii pentru Internet este reprezentat
de un browser, un client de mail şi un messenger. Browser-ul şi
clientul de mail alese vin ambele de la Mozilla: Firefox şi Thunderbird.
Atât Firefox Portable, cât şi Thunderbird Portable
sunt create de cei de la PortableApps, plecând de la programele
originale, bineînţeles.
Deşi sunt disponibile mai multe aplicaţii de IM portabile,
la capitolul messenger am ales Pidgin Portable.
Este client suficient de bun, oferind strictul necesar şi se
conectează la mai multe reţele printre care Yahoo, MSN, ICQ şi
AOL.
De Office
Pentru funcţii de office cea mai indicată este suita OpenOffice.
Cel mai important rival al Microsoft Office include, printre
altele, aplicaţii pentru procesarea textului şi calcul tabelar.
Pentru că nu se ştie când ai nevoie să deschizi un document în
format PDF, este binevenit şi un program care citeşte aceste
fişiere. Foxit Reader este un program care care nu consumă multe
resurse şi se încarcă rapid.
Grafică şi multimedia
Pentru prelucrare grafică, pe stick-ul USB trebuie să-şi facă
loc Gimp Portable. Gimp oferă funcţii avansate de
prelucrare a imaginilor, mulţi comparându-l chiar cu
Photoshop al celor de la Adobe.
Popularul player multimedia folosit în special pentru redarea
filmelor, VLC,
are şi o versiune portabilă. Funcţiile disponibile în aplicaţia
standard se regăsesc şi varianta portabilă.
Utilitare
Pentru că nu se ştie când dai de necuratul, e bine ca stick-ul
tău să fie sfinţit de un antivirus. ClamWin este o soluţie
portabilă care se laudă cu o rată de detecţie mare. Nu dispune de
un modul protecţie permanent dar poate realiza scanări direct de pe
stick.
Arhivarea respectiv dezarhivarea, precum şi inscripţionarea
fişierelor pe discurile optice sunt alte operaţiuni uzuale destul
de frecvente. Pentru job-ul de compresie/decompresie, candidatul
ideal pare a fi 7-Zip. Pentru arderea CD-urilor şi DVD-urilor
StarBurn Portable trebuie copiat pe stick-ul USB.
Acest gen de programe, în afară de avantajele evidente pe care
le oferă, sunt şi gratuite. Aşadar nu te costă nimic să-ţi faci un
stick USB pe care să pui programele de care consideri că ai
nevoie.
Firefox
Portable
Thunderbird
Portable
Pidgin
Portable
OpenOffice
Portable
Foxit Reader
Gimp
Portable
VLC
Portable
ClamWin
Portable
7-Zip
Portable
StarBurn
Portable