Autostrada solară, un proiect pentru ţări mai civilizate

07.09.2009
Autostrada solară, un proiect pentru ţări mai civilizate

Ideea promovată de o companie americană nu este rea în sine.
Străzile sunt în principiu luminate tot timpul de razele
soarelui şi covorul asfaltic superior ar putea să fie înlocuit cu
un panou solar.
Este necesară folosirea unor materiale
foarte rezistente care să susţină automobilele care circulă pe
deasupra şi să nu deterioreze chiar aşa de uşor în timp. De
asemenea, o zonă în care se produc des ambuteiaje nu este foarte
recomandată deoarece suprafaţa şoselei va fi umbrită. Proiectul a
reuşit să atragă atenţia Ministerului Energiei din Statele Unite
care a oferit o sumă de 100.000 $ pentru implementarea sa pe o mică
porţiune.

Autostrada solară, formată din panouri de 3,6 x 3,6 m

În loc de asfalt, drumul solar va fi alcătuit din
panouri de 3,6 x 3,6 m, fiecare urmând să coste iniţial aproximativ
7.000 $.
Calculele făcute de cei de Solar Roadways au
plecat de la premiza că eficienţa panoului va fi de 15% şi timpul
de iluminare efectivă va fi de 4 ore pe zi. Astfel, un panou va
produce 7,6 kWh pe zi, iar un kilometru de autostradă cu patru
benzi, 8.300 kWh pe zi. Panourile sunt garantate pentru 7 ani, iar
eficienţa poate fi dublată în funcţie tehnologia folosită pentru
producţie. Un proiect similar aflat în funcţiune pe o zonă de
intersecţie a două autostrăzi din Statele Unite acoperă 740 metri
pătraţi şi produce anual 112.000 kWh.

În panouri pot fi încorporate LED-uri pentru afişarea unor mesaje de avertizare

Avantajul energiei electrice obţine de panouri solare este
evident. Problema rămâne la nivel de implementare şi
costuri.
În Statele Unite şi în ţările vestice, un astfel
de proiect are şanse reale de succes. Trebuie doar depăşită
problema deplasării unui TIR de 40 de tone pe un panou solar din
asfalt. De asemenea, curăţarea din când în când a panourilor le va
permite menţinerea unei eficienţe bune de-a lungul timpului.
Însă într-o ţară în care autostrăzile din bitum de-abia
sunt construite, cele din panourile solare sunt încă o
utopie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News