Reţelele sociale sunt la mare căutare în prezent. Majoritatea
covârşitoare a celor care au o conexiune la Internet au şi cont pe
una sau mai multe reţele sociale. Că este Facebook, MySpace sau
Twitter cuvântul de ordine este acelaşi: socializare. Utilizatorul
român pare să fi depăşit momentul Hi5, iar acum migrează în masă
către Twitter şi Facebook.
Dacă ai un cont pe o reţea socială (sau un site de photo/video
sharing) precum Facebook, Twitter, YouTube sau Flickr ar
trebui să încerci Skimmer. Skimmer este
un aşa-numit agregator, un program care grupează toate aceste
reţele/site-uri sub un singur acoperiş. Presupunând că ai cont pe
mai multe dintre aceste site-uri, avantajul este că vei
primi în Skimmer update-uri de la prietenii tăi din toate aceste
reţele.
Socializare cu stil
Skimmer este construit pe platforma Adobe Air.
Ca mai toate programele bazate pe Adobe Air, Skimmer arată foarte
bine. Toate elementele grafice – de la butoane la indicatori
vizuali – sunt desenate cu foarte mult stil.
Trecerea de la o secţiune la alta este însoţită de efecte
plăcute ochiului şi în acelaşi timp discrete. Nu sunt genul de
afecte care îngreunează utilizarea şi nici nu sunt ţipătoare.
Singura problemă ar putea fi adaptarea la interfaţa programului.
Un utilizator care nu a mai folosit până acum o aplicaţie
construită pe platforma Adobe Air s-ar putea obişnuit ceva mai greu
cu acest gen de interfaţă şi ar putea descoperi mai greu unele
funcţii.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru instalarea programului.
Programele bazate pe Adobe Air se instalează foarte uşor dar
procesul propriu-zis este diferit de cel al programelor normale de
Windows.
Reţele sociale – configurare
Skimmer te poate conecta la următoarele reţele sociale sau
site-uri: Facebook, Twitter, Flickr, YouTube şi
Blogger. Pentru a-ţi lega conturile de pe aceste reţele de
Skimmer este suficient să salvezi în program numele de utilizator
şi parola.
Setul de opţiuni este destul de sărac. Poţi activa/dezactiva
notificările, poţi alege intervalul de timp pentru update şi poţi
activa/dezactiva sunetele.
Fluxul de update-uri
Skimmer are 3 secţiuni: Feed, Flickr şi YouTube. Feed este
secţiune principală în care apar toate update-urile din toate
reţelele configurate. Flickr şi YouTube sunt secţiuni dedicate
special acestor două servicii şi au construcţii optimizate pentru
conţinut foto respectiv video.
Revenind la Feed, secţiunea principală, trebuie spus că fiecare
mesaj de la un prieten este marcat special pentru a-ţi indica din
ce reţea vine. Dacă nu-ţi place modul în care sunt grupate mesajele
din toate reţelele, poţi apela la filtrele din partea superioară a
ferestrei. Cu ajutorul acestora, poţi afişa doar mesajele
din reţelele bifate.
Există trei moduri de vizualizare, în care dimensiunea mesajelor
poate fi mică, medie sau mare. Pentru mesajele de pe Twitter se
poate da Reply, ReTweet şi mesaj direct. Butonul de ReTweet devine
vizibil doar când mesajul este expandat.
Mesaje şi upload
Skimmer îţi permite să şi scrii mesaje noi pe Facebook
şi Twitter, doar că funcţia respectivă nu este foarte
evidentă. Nu există un box vizibil unde poţi scrie mesajul. Pentru
a scrie un mesaj nou, în secţiunea Feed, trebuie să dai click pe
textul „What are you doing” de sus. Va fi afişată o căsuţă în care
se scrie mesajul, două butoane care permit selectarea reţelei în
care se trimite (acelaşi mesaj poate fi trimis şi pe Twitter şi pe
Facebook) şi alte două butoane care permit includerea unei imagini
respectiv a unui link.
Tot din Skimmer poţi face upload pe YouTube sau
Flickr. Fişierele se adaugă prin drag&drop şi există
opţiuni specifice fiecărui serviciu. De exemplu, când faci upload
pe Flickr poţi selecta setul din care să facă parte pozele şi
drepturile de acces.
Deşi nu este o aplicaţie completă, Skimmer are potenţial enorm
şi poate deveni în timp un agregator de reţele sociale extrem de
practic. Are nevoie de o integrare mai strânsă cu serviciile
suportate şi de acces direct la conţinutul acestora. Adăugarea
altor reţele ar fi şi ea binevenită. Nu trebuie uitată nici partea
estetică la care Skimmer stă foarte bine.