Consola portabilă Sony PSP Go a devenit
disponibilă în Europa. Dacă eşti în căutarea unui gadget de gaming
ultra-compact (instrumentul perfect pentru a-ţi omorî timpul cu
satisfacţie de oriunde te-ai afla), poţi încerca această jucărie
hi-tech propusă de Sony.
Întrebare este, oare merită 249 de Euro? Ca să
aflăm răspunsul, mai întâi să vedem cum se prezintă şi mai ales ce
aduce în plus faţă de Sony PSP 3000 – modelul
lansat în 2008. Facem această comparaţie deoarece PSP Go nu va
înlocui PSP 3000, ci se va comercializa în paralel.
Sony PSP Go vs. PSP 3000
Ţinând cont că Sony PSP 3000 se vinde în România cu
aproximativ 750 RON, cei peste 1000 RON pe care trebuie
să-i scoatem din buzunare pentru PSP Go ne-ar putea face să ne
răzgândim. Practic, noua consolă se laudă cu memoria internă de 16
GB, cu Bluetooth-ul şi cu dimensiunile mai mici. Singurul aspect
care justifică într-un fel diferenţa este costul ridicat al
cardurilor Memory Stick Pro Duo – unul de 16 GB ajunge la aproape
300 de RON. Dar să trecem peste eterna problemă a banilor şi să
vedem dedesubturile consolei PSP Go.
Design
Pe partea de design, PSP Go e cu totul altfel decât PSP 3000.
Tastele sunt adăpostite de un sistem de culisare pe
verticală, în timp vechiul model este dintr-o bucată şi
pupitrul de control se află de o parte şi de alta a ecranului.
O chestie mult mai subtilă, dar cu efecte puternice, este
înlocuirea interfeţei mini-USB cu una doar de Sony
ştiută, astfel că toate accesoriile (exemplu: camera foto Go!Cam)
pe care le deţine un posesor de consolă portabilă Sony de generaţie
mai veche nu vor putea fi folosite.
Cum facem rost de jocuri
Şi cu jocurile se întâmplă la fel. Cei care au jocuri pe discuri
UMD nu le vor putea transfera pe PSP Go căci acestă consolă nu
dispune de unitate optică. Jocurile se pot comanda
doar
din PlayStation Store. Descărcarea se va face direct
pe consolă ori mai întâi pe PC (sau chiar PS3), de unde se vor
transfera cu soft-ul Media Go. Sperăm ca Sony să schimbe ceva şi să
introducă măcar un soft care să permită transferul jocurilor de pe
UMD pe un server sau pe PC şi de acolo pe PSP Go.
În ceea ce priveşe oferta, lucrurile stau mult mai bine. Toate
jocurile lansate pentru generaţiile mai vechi de PSP
rulează şi pe PSP Go.
Ce altceva mai ştie PSP Go
PSP Go este în primul rând un gadget de gaming, dar ştie să
redea şi alte tipuri de conţinut multimedia:
muzică, filme şi
fotografii.
Cireşa de pe tort, sau mai bine spus cireşele, sunt însă
navigarea pe Internet şi vizionarea
posturilor TV prin intermediul serviciului
LocationFree.
Concluzie
PSP Go este un gadget de gaming şi
multimedia complet, căruia nu-i putem reproşa decât două
lucruri: este destul de scump şi are practic ca target doar
persoane care nu deţin o consolă portabilă Sony de generaţie mai
veche. Cred că nimănui nu i-ar conveni să cumpere aceleaşi jocuri
şi aceleaşi accesorii pe care le pot rula / conecta pe actuala
consolă.