MSI Wind U230 aduce dual core de la AMD între netbook-uri

04.11.2009
MSI Wind U230 aduce dual core de la AMD între netbook-uri

După ce
primele versiuni
de Wind au fost foarte populare, cei de la MSI
au decis să parieze pe
cartea AMD
.
Wind U210
a adus primul procesor pe platforma AMD Neo, modelul
MV-40 single core la 1,6 Ghz, iată că Wind U230 introduce
pe piaţa ultra-portabilelor ieftine primul dual core de al
AMD
. Athlon Neo X2 L335 are aceeaşi frecvenţă de 1,6 GHz
şi un TDP de 18W, fiind construit pe vechea arhitectură pe 65 nm.
Cei de la AMD vor să se plaseze cu procesoarele lor deasupra
segmentului nebook-uri, în zona portabilelor subţiri şi uşoare,
dominată momentan de CULV-urile de la Intel.

MSI Wind U230 cu primul procesor AMD Neo X2 dual core

Cât despre laptop, Wind U230 are un ecran de 12.1″ cu rezoluţia
de 1366×768 de pixeli. Dacă procesorul nu este atât de
economic, iar bateria este cotată cu doar 4 ore de autonomie,
portabilul primeşte un plus mare la placa video.

Chipset-ul RS780 de la AMD integrează placa video Radeon HD 3200,
capabilă să ruleze
PES 2010
, spre exemplu. Memoria RAM poate ajunge la 4 GB DDR2,
iar pentru HDD vor fi disponibile modele cu 160 GB, 250 GB şi 320
GB. După cum vă puteţi da seama, ele depăşesc limitările impuse
pentru Windows XP, iar MSI Wind U230 va fi livrat cu noul
Windows 7
. Greutatea sa este de 1,3 kg, însă cu bateria de 3
celule, fiind disponilă şi o alta de 6 celule. Despre data de
lansare şi preţ nu vă putem spune momentan nimic.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News