Google a inaugurat ieri un nou serviciu care i-a pus pe mulţi pe
gânduri. Se numeşte Google Dashboard şi se vrea a fi un fel de
centralizator al serviciilor Google pe care le
foloseşti.
Google Dashboard este un fel de panou de control unde sunt
listate serviciile Google pe care le foloseşti şi cele mai recente
activităţi. Astfel, poţi vedea câte mesaje ai trimis folosind Gmail
şi care este cel mai nou mail primit, poţi vedea câte evenimente ai
adăugat în Google Calendar şi când ai următoarea întâlnire, poţi
vedea datele sincronizate cu telefonul mobil (cu Google Android) şi
multe altele.
Pentru a accesa Google Dashboard trebuie în primul rând să fii
logat în contul Google. Dai click pe link-ul Settings din pagina
principală google.com sau google.ro şi alegi Google Acount
Settings. În pagina care se va deschide dai click pe View data
stored with this account.
Cu această ocazie au revenit la modă discuţiile de genul „Google
ştie prea multe despre noi” sau „Google îmi încalcă
intimitatea şi se uită în mail-urile mele„. Fanaticii
intimităţii nu văd deloc cu ochi bun un astfel de serviciu care, în
opinia lor, le dovedeşte că Google le urmăreşte orice mişcare.