Odată făcută trecerea la senzorul optic, producătorii au avut de
luptat cu suprafaţa pe care era folosit mouse-ul. Complicarea adusă
şoriceii wireless, folosiţi peste tot de posesorii de portabile,
i-a convins cei de la Logitech că trebuie să dezvolte un senzor
universal, capabil să funcţionele pe orice suprafaţă. Soluţia a
venit sub forma lui Darkfield, iar printre primele dispozitive
care-l încorporează se numără mouse-ul Logitech Performance MX.
Ca formă, urmaşul lui MX Revolution
Suportul generos pentru degetul mare, introdus de Logitech odată
cu
MX Revolution se numără şi printre trăsăturile exterioare ale
lui Performance MX. Diferenţa este dată însă de butonul amplasat în
acea zonă, pe care l-am întâlnit la MX1100. Butoanele laterale sunt
acum trei la număr. Din păcate, pentru apăsarea Back şi
Forward degetul mare trebuie să facă o cursă mai lungă ca de
obicei. Cele trei LED-uri indicatoare pentru nivelul
bateriei sunt în cele mai multe cazuri acoperite de mâna
utilizatorului, dar aceasta nu este o problemă esenţială.
Despre rotiţa de scroll nu prea mai avem ce să spunem deoarece
nu reprezintă o noutate. Butonul care face trecerea între rotirea
cu click şi cea liberă, excelentă pentru vizualizarea unor pagini
web lungi, se află chiar sub ea. Receiver-ul folosit pentru
conectarea la calculator este cel minuscul, cu sigla Unifying pe
el, siglă care se regăseşte şi pe spatele mouse-ului. În
viitor, pentru conectarea unei tastaturi wireless cu aceeaşi siglă
de la Logitech nu va mai fi necesar un al doilea receiver.
Senzorul este amplasat aproape de latura pe care se sprijină
degetul mare.
Alimentarea se face cu ajutorul unei singure baterii AA, însă
Logitech Performance MX este livrat cu un acumulator Sanyo Eneloop
de 2.000 mAh. El se poate reîncărca atunci când mouse-ul
este conectat la calculator prin intermediul mufei microUSB din
faţă. În pachet este inclus cablul respectiv, un
alimentator de la priză şi un prelungitor pentru receiver, toate
putând fi transportate cu ajutorul unei huse.
Mici probleme legate de butoane şi amplasarea
lor
Ergonomia este una din priorităţile Logitech şi mouse-ul de faţă
stă bine în mână. Evident, forma sa nu va fi general acceptată
deoarece fiecare are preferinţele lui în materie de şoricei şi nu
toate mâinile au aceleaşi dimensiuni. Faţă de MX Revolution este
ceva mai lat în zona de prindere, însă nu se apropie de lăţimea lui
MX1100. Alături de micul inconvenient legat de amplasarea
butoanelor laterale, rotiţa de scroll mi-a mai dat bătăi de cap. Ea
permite click pentru butonul din mijloc şi scroll lateral.
Din păcate, click-ul pe ea avea o voinţă proprie şi de cele
mai multe ori necesită o apăsare foarte fermă. Pentru scoll-ul
lateral nu există niciun feedback din partea rotiţei. El
funcţionează destul de precis, însă fără click şi dacă nu ar exista
săgeţile pe butoanele alăturate, nici n-ai şti că ai la dispoziţie
acea funcţie sau două butoane personalizabile.
Da, merge pe sticlă şi aproape orice altă suprafaţă
lucioasă
Trebuie să înţelegeţi că nu am avut la dispoziţie chiar orice
suprafaţă lucioasă care ar putea fi folosită pe post de mousepad
sau masă de calculator, însă l-am testat pe unde am apucat.
De la carcasa foarte lucioasă a unui laptop şi până la un
geam termopan, el a funcţionat fără probleme. Am
descoperit din întâmplare şi o suprafaţă pe care senzorul Darkfield
al lui Performance MX nu s-a descurcat. Ea a fost carcasa de
plastic transparent a unui CD, fără coperta din ea. Totuşi,
producătorul specifică faptul că senzorul este eficient pe o
suprafaţă transparentă mai groasă de 4 mm, în cazul nostru ea fiind
de doar 1 mm.
Lagg-ul specific şoriceilor fără fir poate fi sesizat, însă doar
de cei care pot face diferenţa între transmisia pe cablu şi cea
wireless. În jocuri a fost acceptabil, dar Performance MX nu este
prin definiţie un mouse pentru gaming. Când vine vorba de lucru în
mediul office, nu am avut ce reproşa perifericului. Autonomia
bateriei a fost de aproape trei săptămâni, fiind folosit într-un
program de lucru normal de 8 ore la birou. Rezoluţia senzorului
variază între 400 şi 1600 DPI, putând fi ajustată în trepte de 100
DPI. Aplicaţia SetPoint permite setarea a două rezoluţii, una
Default şi cealaltă selectabilă, precum şi stabilirea unui buton
care să facă trecere între ele în timpul funcţionării.
Concluzii
Se spune că exclusivitatea justifică preţul şi în cazul lui
Logitech Performance MX, preţul nu este foarte scăzut. Mouse-ul nu
este încă disponibil pe piaţă, însă ţinând cont de preţul lui
MX1100, primul şoricel cu senzor Darkfield va costa mai bine de 400
lei. Cred că cei care lucrează în birouri cu mese de sticlă nu vor
resimţi acest preţ. Pentru portabile va fi lansat
Anywhere MX, foarte similar cu VX Nano. Performance MX
nu este un mouse perfect şi chiar ne-a lăsat impresia că Logitech
putea să-l facă mai bine. El este totuşi un mouse cu facilităţi de
top, senzorul său fiind o realizare importantă în acest segment al
perifericelor.
Plusuri şi minusuri:
[+]
funcţionează pe suprafeţe transparente, dar nu foarte subţiri
[+]
îmbunătăţeşte designul lui MX Revolution
[+]
bateria se reîncarcă în timpul funcţionării
[-]
rotiţa de scroll putea fi mai bine construită
[-]
preţul îl transformă într-un gadeget exclusivist