HiFi Arena, tehnologii de vârf şi nostalgia anilor ’60

12.11.2009
HiFi Arena, tehnologii de vârf şi nostalgia anilor '60

Organizat anual de Expotek, HiFi Arena este
singurul eveniment din România dedicat echipamentelor audio şi
video de înaltă performanţă. Ca şi în 2008, expoziţia a avut loc în
cadrul elegant al hotelului Radisson SAS de pe
Calea Victoriei.

Numele grele din industria audio-video, alături
de câteva companii exclusiviste de tradiţie, au
fost prezente şi anul acesta: Sony, Bang & Olufsen, Pioneer,
Panasonic, Bose, Sharp, JVC şi alţii. Cu toate că efectul crizei
economice s-a simţit în aerul rarefiat de pe hol, cei prezenţi
acolo au reuşit să ne atragă atenţia asupra noilor produse lansate
în 2009. S-a pus accentul pe comunicarea wireless între
diverse dispozitive
, pe televizoarele subţiri cu contraste
uimitoare, dar şi pe aparaturile retro.

Sony

În camera închiriată de gigantul nipon am admirat două
televizoare Bravia de ultimă generaţie (Sony KDL-52Z5500 şi KDL-55X4500), o boxă
din sticlă
, un sistem Home Cinema şi mini-laptopul Vaio
W.

HiFi Arena

De departe, cea mai interesantă prezenţă a fost boxa
Sony NSA-PF1S. Dacă în poza de prezentare poate fi
confundată cu o sabie din Star Wars, pe „viu” seamănă mai
degrabă cu un neon transparent
. Fără să primească ajutoare
de la alte „clone”, această boxă transmite un sunet
surround
la 360 de grade. Preţul de 20.000 de
lei
este însă echivalentul a 20 de sisteme 5.1 high-end
pentru PC (am luat ca referinţă modelul Logitech Z5500).

HiFi Arena 2009 HiFi Arena 2009

La extrema cealaltă, mult mai accesibil este netbook-ul
Vaio W
, al cărui preţ este cu puţin peste 2000 de lei.
Configuraţii asemănătoare sau chiar mai performante de la alţi
producători se pot găsi la preţuri mai mici, dar ştiţi prea bine că
brandurile grele te scutură mai tare de bani.

HiFi Arena 2009

Dacă vrei un sistem Home Cinema compact dar de calitate, Sony
îţi propune un echipament 2.1 cu player Blu-ray la
„doar” 3349 RON.

HiFi Arena 2009

Pasionaţii de electronice şi gadgeturi mai pot vedea la standul
Sony câteva aparate foto profesionale,
playere Walkman şi cele mai populare modele de
notebook-uri Vaio.

Panasonic

La Panasonic gazdele mi-au acaparat întreaga atenţie cu două
televizoare capabile să comunice wireless cu alte
echipamente
– playere Blu-ray şi sisteme de sunet. Dar cum
la un televizor primează calitatea imaginii, am avut ocazia să aflu
câte ceva şi despre noua tehnologie NeoPDP care se regăseşte pe
plasmele Panasonic de ultimă generaţie.

HiFi Arena 2009

Tehnologia NeoPDP permite realizarea unor
televizoare cu 600 Hz frecvenţă, ceea ce înseamnă
că până şi cele mai rapide cadre se vor vedea natural şi fluent.
Timpul de răspuns este de doar 0,001 ms, iar asta
le face potrivite şi pentru jocuri. Într-adevăr, ce am văzut acolo
m-a impresionat. Calitatea imaginii este extraordinară, iar dacă
socotim şi posibilităţile de streaming wireless realizăm că avem în
faţă nişte produse demne de toată aprecierea.

HiFi Arena 2009

McIntosh

Cea mai mare surpriză am desoperit-o într-o cameră al cărei nume
mă ducea cu gândul la Apple, dar aveam să aflu că de fapt
McIntosh este un producător de echipamente HiFi ce
nu are absolut nicio legătură cu Steve Jobs şi compania din
Cupertino.


HiFi Arena 2009

Fondată în 1949, McIntosh a celebrat anul acesta 60 de
ani de existenţă
. Cu această ocazie, a prezentat la HiFi
Arena o serie de echipamente audio reeditate după modele
retro ale anilor ’60
.

Magnetofon McIntosh de pe tare.ro

După 20 de ani cred, am avut din nou plăcerea să ascult muzică
la un magnetofon. Nu vă gândiţi la o chestie care doar are designul
unui magnetofon, iar muzica este redată de pe CD-uri sau memorii
flash. Nu, magnetofonul pe care îl puteţi admira mai sus
este unul cu benzi magnetice
. Nostalgicii vor rămâne
uimiţi de calitatea sunetului, una cu mult peste cea oferită de
sistemele audio populare din ziua de azi.


HiFi Arena 2009

Bang & Olufsen

Noutăţile B&O faţă de anul trecut sunt un televizor
şi o telecomandă
. Camera cam pustie m-a făcut să mă întreb
dacă danezii exclusivişti sunt în regulă sau ceva nu merge bine.
Mi-am adus însă repede aminte că nu am venit pentru analize
financiare şi am început să studiez produsele expuse.


HiFi Arena 2009

Bang & Olufsen s-au aliniat tendinţelor slim şi au prezentat
un TV subţire cu tehnologie LED – BeoVision 10. Pe
lângă dotările obişnuite, am mai observat că ecranul de 40″ este
acoperit cu o suprafaţă din sticlă care ne dă
impresia că privim la o oglindă. Dar ce-i cu adevărat important
este tehnologia din spatele „oglinzii”. Panoul lui BeoVision 10
este „ajutat” de numeroase funcţii şi algoritmi de optimizare care
fac ca imaginea să fie una fără cusur: unghi de vizionare foarte
bun, reflexiile sunt semnificativ reduse, timpul de răspuns este
excelent. Nu în ultimul rând, sunetul integrat în TV (sub masca
portocalie se află difuzoarele) este de o calitate
excepţională.


HiFi Arena 2009

Telecomanda de mai sus se numeşte Beo4 şi nu
pare ceva nemaintâlnit. Am mai văzut astfel de telecomenzi care
controlează toate aparaturile din casă. Dar când am aflat că este
realizată în colaborare cu NASA, am început să-mi
pun semne de întrebare. Acum nu vă aşteptaţi să lanseze vreo
rachetă. Beo4 are o construcţie extrem de solidă (cred că poate fi
considerată armă albă, deşi argintie) şi este atât de puternică
încât nu trebuie să o îndrepţi către sursă.

JVC

Camera celor de la JVC a fost transformată într-un cinematograf,
tocmai pentru a evidenţia calităţile unui proiector de
ultimă generaţie cu tehnologie D-ILA
şi rezoluţie Full-HD
(JVC DLA-HD750).

HiFi Arena 2009

Undeva pe peretele din stânga stătea lipit cel mai subţire LCD
TV fabricat de JVC. Grosimea lui este de doar 3,5 cm.


HiFi Arena 2009

Yamaha

Ca de obicei, la Yamaha am putut admira o suită de
amplificatoare şi incinte acustice Hi-Fi. Modele
recente nu am văzut cu excepţia boxelor Yamaha Soavo
1
. Lista cu specificaţiile tehnice se găseşte
aici
, iar preţul per bucată este de aproximativ 1800 $
fără taxe.


HiFi Arena

BOSE

Imediat lângă produsele Yamaha, m-am oprit să testez o pereche
de căşti Bose cu Noise Cancelling şi tot acolo am
asistat la un streaming wireless de pe un laptop pe Bose
Sound Dock
.


HiFi Arena

HiFi Arena

Pioneer

În camera Home Cinema de la Pioneer am văzut ce poate un
LCD TV din gama Kuro, constituită din televizoare
high-end destinate celor care nu doresc să facă rabat la calitatea
imaginii şi a dotărilor.


HiFi Arena

Prezenţă inedită – Rockschool

Încheiem periplul la HiFi Arena cu o prezenţă inedită şi cu
siguranţă interesantă pentru cei care doresc să înveţe să
cânte la un instrument muzical
. Într-o cameră cu tobe,
chitări, sintetizatoare şi tot ce mai este necesar unei formaţii
rock, ai ocazia să experimentezi ce înseamnă cu adevărat să faci
parte dintr-o astfel bandă, nu să te complaci în jocuri de genul
Guitar Hero. Dacă îţi place şi crezi că ai potenţial, te poţi
înscrie la cursurile organizate de rockschool.
Din ce am vorbit cu băieţii, marele avantaj este că tu
decizi la ce vrei să cânţi şi ce să cânţi
, cu alte cuvinte
cursurile sunt extrem de flexibile şi nu urmează o cale
predefinită.

Impresii de la HiFi Arena 2009

Fiind unul dintre puţinele evenimente legate de gadgeturi,
tehnologie şi IT din România, nu am cum să fiu altfel decât fericit
HiFi
Arena
a avut loc şi în acest an (să ne aducem aminte
ce s-a întâmplat cu CERF-ul). Am observat o scădere a numărului de
expozanţi şi a produselor prezentate faţă de anul trecut, dar pot
spune că în continuare merită să treci pe acolo şi să admiri
bijuteriile tehnologice expuse, chiar dacă multe dintre ele nu sunt
pentru buzunarul românului obişnuit. Măcar privitul e
accesibil.

HiFi Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News