Loc8tor – găseşte obiectele pierdute, cu LED-uri şi bipuri

26.11.2009
Loc8tor – găseşte obiectele pierdute, cu LED-uri şi bipuri

Ţi-ai pierdut vreodată cheile prin casă? Dar portofelul prin
parc? Acum există o soluţie pentru aceste probleme şi este
disponibilă în ţara noastră. Loc8tor este o serie de
dispozitive de localizare ce folosesc tehnologia etichetelor RFID
active. Un tag sau o etichetă de numai 5 g este ataşată obiectului
pe care-l pierzi des şi un dispozitiv din gama Loc8tor te ajută
să-l găseşti de la mai mult de 100 m distanţă.
Loc8tor
Lite este versiunea cea mai accesibilă şi te direcţionează spre
obiectul pierdut cu ajutorul LED-urilor şi semnalelor sonore.
Dispozitivul poate urmări până la patru tag-uri şi este uşor de
folosit chiar şi de către nevăzători sau persoane cu auzul
afectat.

Loc8tor Lite şi Plus, cele două dispozitive de localizare

Loc8tor Plus este dispozitivul de localizare mai avansat, dotat
cu ecran LCD monocrom şi mai multe butoane. El poate urmări 24 de
tag-uri şi suportă un al doilea tip de etichete, cele de panică.
Acestea au un buton în plus care atunci când este apăsat porneşte o
serie de semnale sonore şi vibraţii ale dispozitivului de
localizare. De asemenea, se pot seta anumite distanţe maxime pentru
anumite tag-uri şi o alarmă porneşte atunci când ele o depăşesc.
Alături de obiectele care ar putea fi pierdute, etichetele
active pot fi fixate pe o brăţară a copiilor sau pe zgarda
animalelor de companie.
Preţul unui Loc8tor Lite este de
295 lei şi vine împreună cu două tag-uri. Loc8tor Plus este mai
scump, 595 lei, însă este livrat cu patru tag-uri obişnuită şi unul
cu modul panică. Ele pot fi comandate de pe site-ul oficial unde veţi găsi mai multe
detalii şi clipuri demonstrative.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News