Săptămâna aceasta vine Moş Niculae şi suntem siguri că mulţi
dintre voi sunteţi încă nehotărâţi asupra cadourilor. În trecut am
tot făcut recomandări (atât pentru
bărbaţi, cât şi pentru
femei), dar gadgeturile serioase necesită un efort
financiar care în aceste vremuri nu este chiar recomandat. E
aproape la fel de nociv ca alcoolul în exces şi tutunul. Celor
care, din cauza crizei, şi-au pierdut ideile şi speranţele, le
readucem însă aminte că, dintotdeauna, cadourile amuzante
şi/sau simbolice au fost extrem de bine primite. Nişte
cadouri haioase la un preţ de nimic stârnesc
deseori mai multă bucurie decât un telefon sau un laptop. Iată
câteva exemple care sigur or să vă aprindă flacăra imaginaţiei.
Cadouri haioase pentru
EA
Telefonul „buzat”
Stai liniştit, nu sunt buzele Oanei Zăvoranu. Este un gadget de
care prietena ta se va bucura enorm, mai ales dacă îi faci şi cadou
un abonament la o linie de telefonie fixă. În caz
contrar, tot se va bucura pentru că îl va folosi în scopuri
decorative. Jucărioara costă cam mult, dar
sunt convins că vei găsi pe la noi ceva similar dar mai ieftin.
Un mic pont: ai putea să topeşti un telefon
fix, iar apoi să-l modelezi după cum crezi tu de cuviinţă.
În final, nu uita să-i dai un pic cu pensula.
Hamsterul pe USB
Fetele adoră animăluţelele mici, dar go4it nu promovează
papagalii şi pisicuţele de Bamboo. În schimb, vă prezintă acest
hamster motorizat de o
conexiune pe USB. Este mai scump decât unul adevărat, dar măcar
trăieşte mai mult şi nu face mizerie.
Aparatul care analizează plânsetul copiilor
Bărbaţii care cred că soţiile lor nu au instinctul matern
suficient de bine dezvoltat, le pot dărui acestora un aparat ce analizează plânsetul
copilului. Apoi, nu au decât să compare rezulatatele
şi să bifeze răspunsul corect în chestionar. De ce plânge
copilul?
a) Pentru că îi este foame;
b) Din cauza vecinului care a dat iar petrecere
cu manele;
c) A ieşit Geoană preşedinte.
Ştim, nu este amuzant.
Cartea misterioasă – pentru intimitatea
relaţiei
E puţin probabil să ai bani de o insulă misterioasă, dar o carte
precum „Insula Misterioasă” sau o carte misterioasă la propriu
nu te va ataca prea tare la portofel. Şi cum într-o relaţie
intimitatea este foarte importantă, imediat trebuie să acţionezi,
să baţi fierul cât e cald. Atenţie însă, într-un mod subtil.
Cartea din imagine are un compartiment secret
în care partenera ta îşi poate ascunde bine micile atenţii primite
de la admiratori sau chiar amanţi – şi ei la rândul lor
misterioşi.
Aspiratorul de birou pe USB
Ar fi evident un gest misogin să-i faci cadou
prietenei un cuptor, un fier de călcat sau o maşină… de tocat. În
schimb, dacă îi înmânezi acest aspirator pe USB, ar putea cel
mult să intre la bănuieli. Replica salvatoare: „face singur
curăţenie şi, în plus, nu vezi cât de simpatic e?”.
Cadouri haioase pentru
EL
Kit-ul de supravieţuire în faţa gripei
porcine
Băgaţi de seamă, aceste vorba vor intra curând în manualele de
istorie.
„Gripa porcină, pandemie asociată cu
sfârşitul lumii, a fost învinsă miraculos înainte
de 2012, iar continuitatea speciei umane a fost
asigurată de către organele reproducătoare ale celor ce au avut
asupra lor acest kit de supravieţuire. Cele patru arme
secrete ale umanităţii s-au dovedit a fi săpunul
în formă de porc (simbol considerat magic în cercurile
oculte, porcul – simbolul puterii şi al potenţei financiare),
bandajele cu aromă de bacon, aţa
dentară cu aromă de bacon şi punga pentru
regurgitare (care va căpăta evident aromă de bacon).
Produsul, retras acum de pe piaţă, a
fost prezentat pe un site de gadgeturi. Mulţumim go4it pentru
recomandare. Indirect, aţi contribuit la salvarea rasei umane!” –
Autorul.
Hârtia igienică vorbitoare
Nu îmi dau seama din ce motiv ar face o fată un
asemenea cadou (oricui, nu neapărat prietenului), dar
producătorii se pare că au găsit chiar mai multe. Unul dintre ele
ţine de latura romantică a fiecăruia dintre noi.
Oare de ce nu am face declaraţii de dragoste într-un mod cu totul
inedit?
Sulul pe care este înfăşurată hârtia este de fapt un dispozitiv
electronic ce permite înregistrarea vocală în
limita a şase secunde, suficiente pentru o declaraţie
scurtă şi la obiect. În momentul în care se trage apa,
actul poetic va fi redat în difuzoare.
Dansatoarea la bară (pe USB)
Fără gelozii aici, e vorba doar de o dansatoare
nevinovată conectată la calculator prin USB. Partea cea
mai bună este că prietenul tău se va bucura de un show uimitor, iar
pe termen lung reducerea vizitelor în cluburile de
striptease va avea ca efect îngrăşarea porcului (porcul în
care economiseşte banii, evident).
Scrumiera urlătoare
Te-ai întrebat vreodată ce-ar spune plămânii unui
fumător dacă ar vorbi? Tot ce trebuie să faci ca să afli
este să cumperi această scrumieră cu aspect anatomic
şi să o înmânezi partenerului tău dependent de
nicotină. De fiecare dată când îşi va propti ţigareta
aprinsă în scrumieră, aceasta va începe să ţipe şi nu se va opri
până când elementul nociv nu va fi îndepărtat. Ca
bonus, mai şi tuşeşte din când în
când.
Puzzle Alarm Clock – puzzle mortal VII
Dacă partenerul tău este un leneş notoriu, iar
cea mai folosită funcţie a telefonului mobil este
„Snooze„, e cazul să iei măsuri drastice. Fă-i
cadou un ceas cu alarmă precum Puzzle Alarm Clock – îţi
garantăm că nu-l va uita niciodată!
La ora stabilită, ceasul catapultează patru mici piese
de puzzle, iar misiunea prietenului tău va fi una deosebit
de dificilă şi va presupune trezirea imediată: ca să îl oprească
din zăngănitul infernal, va trebui să caute prin
casă respectivele elemente şi să le asambleze la loc. Aici eu văd
totuşi o mică problemă: ţinând cont de efortul
depus, ar putea să se culce la loc.
Nu ai găsit cadouri haioase potrivite? Poate
vrei ceva mai serios: