File-sharing: ce se va întâmpla în 2010?

Să fii un justiţiar al Internetului este foarte greu. E ca şi
cum ai încerca să opreşti crima organizată şi corupţia din Rusia,
Mexic sau Columbia. Cu toate acestea, organizaţiile care
protejează drepturile de autor pulsează molatic încercând
să limiteze şi să pedepsească milioanele de oameni care fac schimb
de fişiere folosind servicii de file-sharing, dar mai ales să îi
pună la pământ pe marii jucători care intermediază schimbul de
conţinut ilegal. Toate acestea în numele legii şi având
drept scop nobil diminuarea pirateriei.

Luptele de gherilă ale organizaţiilor care protejează
drepturile de autor

Anul acesta am avut câteva evenimente ce au
ţinut capul de afiş şi ne-au pus pe gânduri în ceea ce priveşte
viitorul file-sharingului: procesul The Pirate
Bay,
amenda aplicată de AIMR user-ului de DC++ şi, recent,
forţarea
celor de la MiniNova să intre în legalitate prin
ştergerea link-urilor care duceau către conţinut protejat de legea
drepturilor de autor.

Dacă ne raportăm însă la nivel global, este lesne să ne dăm
seama că aceste acţiuni au fost practic nişte lupte de
gherilă izolate care nu au schimbat atitudinea
utilizatorilor. Cred că mulţi au tresărit doar pentru o
clipă la aflarea veştilor, iar apoi şi-au văzut liniştiţi de
managementul raţiilor de pe torente. În ceea ce priveşte site-urile
de torente, acestea sunt atât de numeroase şi au o origine atât de
dubioasă, încât este imposibil să se ajungă la desfiinţarea unui
număr cât de cât semnificativ dintre ele. Cine să se bage peste
ruşi, spre exemplu?

Mai multe controverse au stârnit însă deciziile la nivel
guvernamental cu privire la limitarea accesului la
Internet şi pedepsirea utilizatorilor care pun la
dispoziţia celorlalţi conţinut ilegal. Vă reamintim că Parlamentul
European a dat undă verde legilor anti-piraterie
şi fiecare ţară îşi poate stabili acum propriile măsuri în acest
sens.

Ca fapte concrete, guvernul francez s-a înţeles cu furnizorii de
servicii de Internet şi a anunţat că va bloca accesul la
Internet utilizatorilor prinşi că downloadează conţinut
ilegal. Şi în Marea Britanie se dispută o lege similară.
Blocarea se va face însă în urma unui proces care poate dura foarte
mult. Iar cum abonaţii sunt extrem de numeroşi, cine şi când să-i
judece?

Cea mai bizară acţiune s-a petrecut însă pe teritoriul Statele
unite, acolo unde Motion Picture Association of America
(MPAA)
a deconectat un oraş întreg de la reaţeaua
globală pentru că un anume individ a descărcat un
singur film de pe Internet. Fără proces, fără nimic.

În aceste condiţii, putem spune că Internetul este o
junglă, iar organizaţiile nişte
braconieri care vânează la întâmplare în căutare de
trofee. Lucrurile nu trebuie să continue aşa. Noi nu suntem
susţinători ai pirateriei şi al sharing-ului ilegal, dar nici al
organizaţiilor care iau decizii oarbe.

2010 – anul care poate aduce liniştea (dar nu o va
aduce)

Mai e puţin până în 2010, un an care poate aduce normalitatea
dacă se doreşte evident aşa ceva. Normalitatea înseamnă un
compromis, o înţelegere între tabere. Şi utilizatorii
trebuie să ofere ceva în plus, şi organizaţiile trebuie să renunţe
la nişte condiţii. În momentul de faţă, situaţia se prezintă
astfel:

• majoritatea internauţilor vor o libertate totală a
  traficului, să nu îi împiedice şi să nu-i judece nimeni
  pentru ceea ce descarcă sau pun la dispoziţie. Nu sunt dispuşi să
  plătească mai mult decât abonamentul deja existent.
• organizaţiile ar dori să elimine cât mai mult
  din conţinutul ilegal care circulă pe Internet (adică să
  reducă pirateria), dar nu îşi dau seama că este imposibil
  şi că nu soluţiile drastice vor reduce pirateriea ci
  înţelegerea categoriilor de utilizatori.

Noi spunem că amenzile, dosarele şi restricţionările sunt nişte
măsuri rudimentare ineficiente. Este clar că nu vor avea succes.
Cel mult se vor bate cu pumnii în piept şi vor arăta în stil
medieval nişte capete retezate, dar în urma lor vor răsări altele –
mai multe şi mai greu de răpus.

Singura soluţie este ca utilizatorii obişnuiţi să fie
lăsaţi în pace, indiferent că descarcă un Windows, un film
sau un MP3 – câtă vreme nu le folosesc în scopuri
comerciale (aşa cum erau acum câţiva ani cei care vindeau
CD-uri la negru prin pieţe şi pe la colţuri de stradă).

De cealaltă parte, firmele şi cei care dezvoltă
business-uri, vor avea obligaţia de a folosi conţinut cu
licenţă. Ei vor fi verficaţi şi dacă vor fi prinşi cu
nereguli se vor aplica sancţiunile prevăzute de lege.

Revenind la utilizatorul obişnuit, el plăteşte furnizorului de
servicii un abonament pentru accesul la informaţie, nu şi
pentru multiplicarea ei prin punerea la dispoziţia
celorlalţi. Aici e problema şi mulţi nu au înţeles asta. Dacă tu
cumperi o carte, nu o poţi împrumuta simultan la o mie de oameni.
Dacă descarci un soft şi îl pui în share, poate fi accesat de „n”
utilizatori.

Foarte probabila multiplicare a conţinutului (muzică, filme,
jocuri, programe) trebuie cumva amortizată. Nu proporţional cu
costul integral al produsului, dar măcar cu un mic procent
care să revină autorilor. Evident, banii adunaţi astfel nu
vor egala sumele pe care le-ar fi acumulat aceştia dacă toată lumea
ar fi cumpărat soft-ul original, dar cu siguranţă vor depăşi
cuantumul amenzilor aplicate în varianta unei politici
anti-piraterie agresive. Plus că banii din amenzi nu revin
autorilor ci intră o parte în buzunarele organizaţiilor şi o parte
la stat.

Această soluţie nu este ideală, dar măcar mai cinstită şi mai
eficientă. Astfel s-ar evita acţiuni haotice de
blocare a utilizatorilor (chiar şi a celor nevinovaţi), s-ar evita
controversele legate de încălcarea anumitor drepturi ş.a.m.d.

Credeţi însă că se va ajunge la o asemenea
înţelegere? Imposibil. Atunci cum şi-ar mai
justifica existenţa RIAA, BSA şi alţii ca ei? Aşadar,
aşteptaţi-vă în 2010 la evenimente similare: mai pică un site de
torente, mai sunt amendaţi câţiva amărâţi, se mai taie nişte
conexiuni şi… cam atât. „Piraţii” se vor perfecţiona şi vor fi
din ce în ce mai greu de prins.