Motorola a revenit în arenă pe cai mari.
Smartphone-ul Milestone (sau Droid
– versiunea pentru America) a fost apreciat de
publicaţii de prestigiu drept gadgetul anului 2009
şi nu ar fi exclus să vedem o creştere semnificativă a companiei
după ce produsul va ajunge pe rafturile magazinelor din întreaga
lume. Primii europeni care vor butona sofisticatul dispozitiv vor
fi britanicii – începând chiar din această săptămână.
Odată cu lansarea în U.K, în reţeaua
T-Mobile, compania americană a dat drumul unui
spot publicitar pe care îl puteţi viziona mai jos.
Preţul la liber se situează în jurul a 500 de
Euro, o sumă nu tocmai prietenoasă dar corectă dacă ne
raportăm la specificaţiile telefonului. Nu se ştie când va ajunge
Motorola Milestone în România, dar recunoaştem că
îl aşteptăm cu mare interes la teste.