Nokia N900, un fel de laptop mai mic

Nokia a ţinut neapărat să facă evident faptul acest dispozitiv
reprezintă ceva special. Că nu este un simplu telefon, că nu are la
bază bătrânul Symbian şi nu este pentru oricine. Simplul fapt că se
numeşte N900 te face să înţelegi imediat că e ceva special. Şi
într-adevăr, Nokia N900 e un terminal aparte din multe puncte de
vedere.

Acest N900 este un experiment. Este felul celor
de la Nokia de a testa noi orizonturi, noi sisteme de operare şi
noi abordări. Iar cu asta vin şi lucruri bune şi mai puţin bune. La
capitolul bune putem trece aerul proaspăt adus de Maemo 5, sistemul
de operare. Tot Maemo, în versiunea actuală, face parte şi
categoria lucrurilor mai puţin bune. Sunt destule probleme pe care
Nokia trebuie să le rezolve în primul rând la nivelul
interfeţei.

Mamutul negru

Nu îmi plac telefoanele mari. Nu le mai suport, pur şi simplu.
Am avut astfel de telefoane, ştiu ce înseamnă şi mi-a ajuns.
Telefoanele trebuie să aibă dimensiuni modeste indiferent de
construcţie, fie candybar-uri, slidere sau dispozitive cu tastatură
QWERTY. Din păcate, pentru mine cel puţin, Nokia
N900 pică cu brio acest exament.

În primul rând, este foarte greu. Poate pentru
mulţi 180 de grame nu înseamnă mare lucru. Aşteaptă însă să pui
mână pe N900 şi să-l ţii eventual în buzunarul de la pantaloni, ca
să-ţi dai seama. Cele 180 de grame atârnă mult. La propriu.

În adoilea rând este prea gros, cel puţin
pentru mine. Ca orice slider, N900 are două părţi: sus – ecranul şi
jos – tastatura QWERTY. Partea de sus se încadrează în parametrii
acceptabili. În schimb, cea de jos este de aproximativ trei ori mai
groasă.

Ecranul şi butoane laterale

Touchscreen-ul lui N900 este unul din punctele forte ale
terminalului. Cum mărimea contează, cei 3.5 inch ai ecranului şi
rezoluţia de 800 x 480 pixeli, fac din N900 un laptop mai mic.
Calitatea imaginii este, de asemenea foarte bună.
La nivelul maxim de luminozitate se vede foarte bine şi în bătaia
directă a luminii naturale.

Nu am ce să repreoşez acestui ecran nici din punctul de vedere
al funcţiilor touch. Este un touchscreen de tip rezistiv care, în
teorie se apelează cu ajutorul stylus-ului din dotare. În practică
însă, pe parcursul testării l-am putut folosi exclusiv cu
degetul. Chiar şi în cadrul browser-ului web, când
link-urile apar cu font mic, selecţia este foarte precisă.

Laturile terminalului conţin, pe lângă butoanele deja standard
de volum şi cameră foto, încă două butoane. Unul dintre acestea
este plasat pe latura de jos şi are rolul blocării respectiv
deblocării terminalului. Al doilea, este un buton pe care nu l-am
mai văzut până acum la un telefon Nokia. Acesta, odată apăsat, va
afişa un meniu cu câteva funcţii rapide, precum stingerea
ecranului, oprirea volumului sau dezactivarea modului GSM. Acest
meniu va fi afişat indiferent că te afli în ecranul de standby, în
meniul principal sau în vreun program.

Glisarea şi tastatura

Mă aşteptam ca, după N97 şi N97 mini, N900 să aibă
un sistem glisant similar. Adică din acela care ridică puţin
ecranul când este declanşat. Ei bine, nu este cazul. Glisarea se
face drept, iar ecranul pastrează direcţia paralelă cu tastatura.
În rest, nu sunt probleme cu acest sistem. Singura excepţie este că
se poate declanşa accidental dacă îl ţii în buzunar.

Tastatura QWERTY, deşi pare cam înghesuită, este suficient de
ergonomică. Se poate scrie foarte repede, după o
scurtă perioadă de adaptare. Feedback-ul oferit este şi el
excelent. Ştii sigur la apăsarea unui buton, indiferent de forţă,
dacă va fi luată sau nu comanda respectivă.

Maemo 5, Linux cu aromă de Symbian

Caracteristica definitorie a lui Nokia N900 nu este nici
greutatea mare, nici tastatura QWERTY, niciun alt element de
construcţie. Este sistemul de operare. Pentru N900 cei de la Nokia
au ales versiunea 5 de Maemo, o distribuţie de Linux. Deşi mulţi
vedeau în asta certificatul de deces al Symbian-ului, finlandezii
au dezminţit o eventuală renunţare la Symbian în favoarea
Linux-ului. Maemo este doar felul celor de la Nokia de a-şi
diversifica oferta la nivelul sistemelor de operare.

Până la N900 nu am mai folosit până acum un telefon cu Maemo.
Impresia pe care mi-a lăsat-o la prima vedere este, per
total, pozitivă. Are însă şi câteva puncte slabe şi
greşeli pe care îţi vine greu să crezi că le poate face un
producător ca Nokia.

Una dintre scăpările de care vorbeam este faptul că nu poate fi
folosit decât în mod landscape. În browser-ul web este în mod
special enervant să navighezi doar în mod landscape şi să nu
profiţi de lungimea ecranului. Curios este faptul că, aplicaţia
Phone, cea responsabilă de realizarea şi gestionarea apelurilor,
funcţionează doar pe verticală (în mod portret). Nici această nu se
reorientează automat. Pur şi simplu, odată ce ai intrat în ea,
interfaţa sistemului se roteşte şi eşti nevoit să întorci telefonul
(sau capul).

Desktop-ul

Ecranul de stanby seamănă foarte mult ca funcţionare cu
desktop-ul de PC. De aceea îi voi şi spune, simplu, desktop.
Desktop-ul lui Maemo oferă un nivel ridicat de configurare şi o
funcţionalitate foarte bună. Poţi adăuga atât widget-uri, cât şi
simple shortcut-uri.

Widget-urile, deşi nu sunt multe la număr, acoperă majoritatea
cerinţelor unui utilizator nu foarte pretenţios. În plus, pot fi
descărcate altele de pe Internet. Poţi adăuga un flux RSS pentru a
vedea ştirile noi direct de pe desktop, condiţiile meteo actuale şi
prognoza pentru următoarele zile sau un mini client de
Facebook.

Spre deosebire de Symbian-ul pentru telefoanele cu touchscreen,
aici ai mai multă libertate în aranjarea şi ordonarea
widget-urilor. Poate prea multă, ţinând cont de faptul că
trebuie să te chinui puţin pentru a le alinia cum trebuie.

La fel şi în cazul shortcut-urilor. Acestea pot fi folosite
pentru lansarea aplicaţiilor, adăugarea contactelor favorite sau a
bookmark-urilor pentru site-urile preferate. Cu o configure
inteligentă a ecranelor de standby, nu vei avea nevoie să accesezi
prea des meniul principal. Am spus „ecranelor”, la plural, pentru
că există patru asemenea ecrane care pot fi configurate separat.
Există, de asemenea, opţiunea de nu le afişa pe toate, dacă nu ai
nevoie.

Treimea desktop – task manager – meniu

Maemo 5 are un sistem aparte
de trecere de la desktop la meniul principal. Nu se face trecerea
directă, apăsând un buton, ca la orice alt telefon, decât în cazul
în care nu este deschis niciun program. În toate celelalte cazuri,
între desktop şi meniul principal şe interpune task manager-ul.

Să detaliem. Eşti pe desktop şi vrei să intri în meniu. Pentru
asta ai un buton în colţul din stânga sus a ecranului. Apăsând acel
buton eşti purtat într-un ecran, care îţi afişează toate programele
deschise. Dacă mai multe site-uri deschise în browser, fiecare va
fi afişat aici ca un program separat. Acesta este task managerul.
Ca să ajungi în meniul principal trebuie să mai apeşi odată acelaşi
buton. Aşadar, pentru a trece de la desktop la meniul principal sau
invers, terbuie să dai două comenzi.

Nu pot să spun că sunt fan al acestei abordări. Mi s-ar fi părut
mai simplu să existe un buton vritual, lângă cel de meniu, pentru
task manager.

Meniul principal

Ca interfaţă, meniul principal şi pictogramele aplicaţiilor
seamănă cu ceea ce ştim de la Symbian. Sunt trei rânduri, cu câte
cinci pictograme, exact cât să încapă toate pe ecran. Restul
programelor, sunt toate aruncate la More.

Şi în meniul principal am găsit câteva inadvertenţe. Una dintre
ele este legată de ieşirea din aplicaţii. Să presupunem că intri în
meniul principal şi deschizi un program. Când îl închizi, nu revii
în meniul principal, unde erai înainte, ci eşti redirecţionat către
task manager.

Altă ciudăţenie, care s-ar putea să creeze confuzie în rândul
multor utilizatori, este lipsa unui indicator vizual în meniul
principal pentru revenirea la task manager sau la desktop. Dacă
vrei să ieşi din meniul principal şi să te întorci la desktop, nu
ai un buton pentru aşa ceva. Trebuie să apeşi cu degetul într-un
spaţiu liber de pe ecran. Vei fi dus în task manager unde trebuie
să faci acelaşi lucru pentru a ajunge, în sfârşit, pe desktop. Cam
multe probleme de ergonomie, în opinia mea, pentru
un dispozitiv de acest calibru. Şi mai sunt şi altele, mai puţin
importante.

Aplicaţii, set aproape complet

Nokia N900 ar trebui să fie un dispozitiv de business. Doar că
nu are o suită office. Normal mi s-ar fi părut să
existe o astfel de suită office, aşa cum e cazul la Symbian. În
rest, sunt prezente la datorie programele pe care le ştim de la
Symbian, plus-minus câteva jocuri. Printre jocuri, N900 oferă Şah
şi Bounce, un joc foarte amuzant, cu o grafică foarte frumoasă, la
care se foloseşte accelerometru.

Camera foto dispune de o aplicaţie care oferă un număr redus de
opţiuni. Poţi configura bliţul şi ai la dispoziţie câteva moduri
predefinite printre care macro, landscape şi portrait. Ca opţiuni
suplimentare ai acces la nivelul de ISO, expunere, rezoluţie şi
balansul de alb.

Calitatea fotografiilor nu este nici ea
extraordinară. Dacă o compari cu alte modele Nokia lansate
anul acesta, se poate spune că fotografiile făcute sunt ok. Dacă te
raportezi la unele modele Samsung sau Sony Ericsson, atunci N900
pierde.

Autonomie, concluzii

Autonomia este cea mai mare dezamăgire la acest terminal. Dacă
îl foloseşti intens, cu wireless-ul activat pentru
navigarea pe Internet, rezistă puţin peste jumătate de zi.
Dacă îl utilizezi sporadic şi dezactivezi wireless-ul şi
bluetooth-ul, poţi ajunge la o zi jumătate, două în caz
excepţional. Ceea ce pentru cei mai mulţi dintre noi este
inaceptabil.

După câteva zile cu Nokia N900 am rămas cu un gust dulce amar,
la fel ca în cazul lui 5800 Xpress Music. Are multe atuuri dar şi
destul scăpări. Unele chiar importante, precum cele amintite mai
sus. E păcat, cu puţină atenţie ar fi putut ieşi un dispozitiv mult
mai bun. Îi reproşez în primul rând, autonomia redusă, dimensiunile
mari şi problemele de ergonomie ale interfeţei grafice. Dacă poţi
trece peste aceste inconveniente, vei avea un asistent de
înceredere în Nokia N900. Eu unul, n-aş putea trece.

Plusuri şi minusuri

+ sistemul de operare se mişcă bine
+ task manager eficient
+ tastatură QWERTY
+ ecran foarte bun
+ 32 GB spaţiu intern de stocare
+ suport DivX şi XviD
+ sincronizarea contactelor cu servicii online gen Google
Talk
+ browser web excelent cu suport flash

– autonomie redusă, în special cu wireless-ul activat
– prea greu şi prea gros
– ergonomia interfeţei lasă de dorit
– calitatea fotografiilor este modestă