În vagoanele moderne ce gonesc prin tunel văd multă
lume cufundată în lectură şi în gânduri. Dar în egală măsură văd şi
indivizi ce dau din cap pe diverse ritmuri, de la hip-hop la
hard-rock – din păcate manelele se ascultă încă la difuzoare. Am
întâlnit însă şi persoane care ascultau muzică la căşti atât de
tare încât aceasta se auzea de la trei scaune vecine în timpul
mersului şi până în capătul celălalt al vagonul în staţii. Că
suntem conşienţi sau nu de faptul că audiţia la un volum
foarte ridicat ne lasă surzi mai târziu e treaba
fiecăruia, cert este că Uniunea
Europeană a stabilit nivelul recomandat de zgomot la 85
dB, pentru toate playerele MP3 care urmează să se
comercializeze pe bătrânul continent.
Amatorii de zăngăneli serioase vor putea totuşi să treacă peste
această recomandare şi să crească nivelul decibelilor până la o
valoare maximă de 100 dB. În momentul de faţă,
există dispozitive audio care pot debita până la 120
dB, valoare echivalentă cu sunetul emis de
motoarele cu reacţie ale avioanelor. Sigur,
efectul asupra auzului depinde şi de căştile folosite.
Legea se află încă în discuţii, iar în primăvara lui 2010 se
aşteaptă o decizie finală.