China uimeşte cu o clădire colosală alimentată de la soare

China uimeşte cu o clădire colosală alimentată de la soare

China, o ţară mamut printre muşuroaie de furnici – este o
comparaţie ce pare exagerată, dar dacă stăm să ne gândim la istoria
pe care o au în spate şi la faptul că azi, aproape tot ce produc ei
se distribuie în întreaga lume atunci realizăm încă o dată
potenţialul uriaş al acestor asiatici de multe ori luaţi peste
picior pentru aşa-numitele „chinezării”. Construcţia din imagine
arată însă cu adevărat puterea de dezvoltare a Chinei – este
„Sun Dial”, cel mai mare centru de afaceri
din lume alimentat cu energie solară
.


China Sundial

Acoperişul cu panouri solare are o suprafaţă de 75.000
de metri pătraţi
, iar sub el se află spaţii uriaşe pentru
expoziţii, laboratoare de
cercetare
, săli de conferinţă şi de training, birouri şi
chiar un hotel. La realizarea impunătoarei
structuri s-a folosit foarte puţin oţel, doar 1% din cantitatea
utilizată la ridicarea celebrului stadion „Cuib de
pasăre
” (Bird’s Nest), cel care a găzduit în 2008 Jocurile
Olimpice de Vară.


China Sundial

Pentru a economisi cât mai multă energie, zidurile au fost
izolate utilizând tehnologii de ultimă oră. Inaugurarea oficială a
clădirii, amplasată în oraşul Dezhou, avut loc cu prilejul
evenimentului 4th World Solar City Congress din
toamna acestui an.


China Sundial

Supremaţia acestei realizări ar putea dura însă puţin, căci
arabii sunt gata să finalizeze în februarie 2010 un întreg
oraş solar
Masdar City. Planurile lor
ar putea fi totuşi date peste cap de criza economică, resimţită
chiar şi în emiratul luxului şi extravaganţei – Abhu
Dhabi
.


China Sundial

Urmărește Go4IT.ro pe Google News