Camerele foto compacte şi capcanele comercianţilor

Camerele de buzunar se numără printre electronicele aflate mereu la mare căutare, alături de telefoane, playere multimedia, laptopuri şi, de ce nu, televizoare LCD. În orice magazin de IT intri, nu se poate să nu-ţi sară în ochi întinsul raft pe care sunt înşirate zeci de aparate foto digitale, care mai de care mai cochete. Dar cu cât meniul este mai diversificat, cu atât mai greu îţi va fi să alegi – exact ca la restaurant. Nu-ţi rămâne decât să începi să studiezi specificaţiile şi să încerci să stabileşti care produs te va mulţumi pe deplin.

Design – pentru că gusturile sunt subiective şi se discută

Un criteriu deseori eliminatoriu, orice ar spune unii, este designul. Oricât de bine ar fi înzestrată tehnologic acea cameră, dacă nu place fizic potenţialului client, are mari şanse să rămână în magazin, în aşteptarea unui individ mai puţin interesat de latura estetică.

Femeile sunt în general pretenţioase când vine vorba de aspect, fiind foarte uşor capabile să facă numeroase compromisuri doar pentru că acel produs se asortează la o anumită ţinută, e subţire şi are touchscreen.

Să trecem însă peste această etapă emoţională şi să presupunem că am găsit câteva aparate care ne încântă vizual şi despre care vrem să aflăm mai multe.

Promovarea la raft – „capcana mercenarilor”

Dacă ai ajuns în magazin fără să te informezi înainte despre specificaţiile camerelor care ţi-au făcut cu ochiul, încearcă pe cât posibil să afli detaliile ascunse ale acestora – nu cele descrise pe „fiţuica” de lângă. Acele caracteristici de pe hârtie nu fac decât să-ţi dea un impuls de încredere pentru respectivul produs (prin cifre spectaculoase şi denumiri pompoase), dar în urma căruia vei rămâne foarte probabil dezamăgit. Sunt câteva caracteristici strategice (de marketing), prin care producătorii şi comercianţii atrag în capcană persoanele fără cunoştinţe în domeniu. Să le luăm pe rând.

Numărul de megapixeli (MP) – mai mare nu înseamnă obligatoriu mai bun

Mulţi consideră că numărul de MP reprezintă indicele de performanţă al aparatului. De altfel, una dintre cele mai frecvente întrebări care ţi se pune după ce îţi cumperi o cameră foto este „câţi megapixeli are?”. Aceasta este o mare capcană întinsă de comercianţi şi bineînţeles cea care dă roadele cele mai însemnate.

Pentru un utilizator obişnuit, 4 MP sunt suficienţi pentru imprimări de 10 x 15 cm sau chiar mai mari. Acum, mai toate camerele au cel puţin 8 MP (şi se întind până la 14.6 MP), însă acest lucru nu garantează calitatea imaginii. Pot să vă spun că am văzut camere digitale compacte de 3 MP, apărute prin 2001, care fac poze mai bune decât multe dintre „săpunierele” abia lansate, care se laudă cu tot felul de tehnologii revoluţionare.

Fără a intra în detalii greu de digerat (pentru aprofundare, citiţi un material legat de „Cursa megapixelilor„), precizez că numărul mare de pixeli înghesuiţi pe un senzor mic nu fac decât să producă imagini cu un zgomot pronunţat. Dacă pe acelaşi senzor am avea o densitate mai mică de pixeli, pozele ar fi de calitate superioară.

Camerele care fac excepţie de la caz sunt cele care beneficiază de senzori mai mari. În general, senzorii utilizaţi la ora actuală sunt de tip CCD, cu dimensiuni stabilite între 1/2.7 inch (senzor mic, rezultate slabe) şi 1/1.6 inch (senzor mare, performant).

Alte dimensiuni de senzori CCD: 1/2.5 inch, 1/2.3 inch, 1/2 inch, 1/1.8 inch, 1/1.7 inch.

Sfatul nostru: alegeţi o cameră cu un senzor cât mai generos şi cu o densitate mică de pixeli.

Valorile ISO ridicate dăunează grav imaginii

ISO se traduce prin sensibilitatea senzorului la lumină. Când lumina ambientală este slabă, trebuie să măreşti valoarea ISO (la 200, 400, 800 ş.a.m.d.) pentru a evita subexpunerea cadrelor. În lumină puternică, evident este de preferat o valoare cât mai mică (64 sau 100).

Creşterea ISO-ului are ca efect apariţia zgomotului din imagine – cu cât valoarea este mai mare, cu atât imaginea va fi mai „puricoasă”. Aparatele performante produc însă poze de calitate chiar şi la valori ISO ridicate, deoarece au un senzor de dimensiuni generoase şi eventual un sistem de lentile care permite să pătrundă mai multă lumină.

Aparatele de buzunar însă, beneficiază de nişte senzori care nu se pot compara cu cei de pe camerele DSLR, iar introducerea unui suport ISO de până la 3200 sau 6400 nu îşi are rostul. Foarte mulţi utilizatori nici nu ştiu să seteze ISO şi preferă funcţiile automate, dar cu toate acestea sunt încântaţi că aparatul lor „are ISO mare”.

În orice caz, reţineţi că un aparat compact nu poate fi judecat după plaja ISO, dar rezultatele depind enorm de această setare, de aceea vă recomand să vă informaţi pe site-uri de specialitate şi să priviţi cu atenţie testul de ISO. În plus, trebuie să aveţi în vedere este că, indiferent de cât poate camera respectivă, nu are rost să forţaţi ISO-ul peste 800 decât în cazuri extreme.

Stabilizatorul de imagine – mecanisme, nu setări

Pozele mişcate scad moralul şi încrederea fotografului amator care ar putea cataloga imediat aparatul drept unul slab. Pentru aceasta, producătorii au dezvoltat diverse tehnici de stabilizare a imaginii, prin care se obţin cadre clare la timpi de expunere mai mari. Tipurile de stabilizare existente la ora actuală sunt următoarele:

• Stabilizare optică
• Stabilizare digitală

Stabilizarea optică se face prin mai multe modalităţi (deplasarea senzorului sau a unui grup de lentile în funcţie de mişcările detectate), dar ceea ce contează este că, indiferent de metodă, un astfel de sistem este superior celui digital.

Stabilizarea digitală nu face decât să micşoreze timpul de expunere şi să crească valoarea ISO, rezultând imagini cu un zgomot mai pronunţat.

În majoritatea magazinelor, la descrierea camerelor foto ni se spune doar că au stabilizator, nu se specifică şi de care. Sfatul nostru – informaţi-vă şi alegeţi un aparat cu stabilizator optic de imagine, evitaţi-le pe cele care folosesc tehnici digitale.

Tehnologii cu impact „nimicitor”,

Sunt atât de multe încât v-am plictisi până la adormire cu o astfel de listă. Ne vom opri totuşi asupra câtorva care sunt promovate destul de agresiv.

Face Detection – dacă îţi este greu să focalizezi pe faţa unei persoane, această tehnologie o va face automat – tot ce ai de făcut este să poziţionezi fix aparatul şi să aştepţi ca figura să fie recunoscută. Rata de succes a detecţiei depinde mult de condiţiile de iluminare.

Smile Detection – similară cu Face Detection, doar că recunoaşte zâmbetul persoanei şi activează automat obturatorul.

Multiple Face Detection – din cauză că fizic, o cameră foto nu poate focaliza în mai multe zone simultan, metoda de recunoaştere multiplă este un pic diferită de cea „single”. Practic, nu se realizează focalizarea pe o faţă sau pe mai multe ci, în funcţie de poziţia figurilor detectate, se alege o zonă de focus mai largă sau mai restrânsă.

Blink Detection – încearcă să elimine cadrele cu persoane care ies cu ochii închişi prin realizarea a două capturi succesive. Acestea sunt analizate şi se păstrează cea mai reuşită.

Face Tracking – un upgrade la Face Detection. După recunoaştere, aparatul este capabil să urmărească faţa subiectului şi să menţină focusul pe ea chiar dacă aceasta se mişcă.

Touch focus – dă o oarecare utilitate ecranelor touch. Pentru a face focus în zona dorită, trebuie doar să apeşi cu degetul pe display.

Beauty Mode – o implementare software care elimină impurităţile de pe faţa subiectului cu o precizie de make-up artist.

Intelligent Contrast – supraexpune sau subexpune zonele întunecate sau luminate excesiv.

Legat de aceste inovaţii şi de restul pe care le-am omis – unii le consideră utile, alţi mai puţin sau deloc. Cert este că nu trebuie să le luăm ca reper în alegerea unui aparat. Putem spune că sunt doar nişte condimente turnate peste un produs de calitate sau nu.

Importante sunt elementele de bază (senzor, lentile, procesor de imagine, calitate constructivă) şi, dintre acestea, cel care dă rangul unei camere foto compacte este senzorul. Cu cât este mai performant, cu atât şansele ca tu să faci o alegere bună sunt mai mari.