Gaming-ul: cât de costisitor poate fi şi ce primim în schimb

Una dintre cele mai scumpe componente dintr-un
sistem desktop este fără îndoială placa video.
Doar procesoarele „extreme” o depăşesc ca valoare.
La ora actuală, investiţia într-o placă video de ultimă generaţie
ajunge aproape de 2500 de lei, în timp ce procesorul desktop cel
mai performant costă aproximativ 3500 de lei. Avem aşadar dintr-un
foc o sumă de 6000 de lei , la care mai adăugăm costul plăcii de
bază, a memoriei şi a celorlalte componente (HDD/SSD, unitate
optică, carcasă + sursă, periferice). Suma totală poate
sări lejer de 10.000 de lei. Şi ce primim în plus faţă de
o configuraţie la un sfert din preţ? Posibilitatea de a rula, pe o
perioadă determinată, jocuri la rezoluţii foarte mari şi detalii
maxime.

Evoluţie cu viteza luminii

Cine poate ţine pasul cu producătorii de cipuri? Doar cei cu
foarte mulţi bani. An de an, apar noi generaţii de procesoare şi
plăci video şi de fiecare dată ne e promisă marea cu sarea
(performanţe incredibile, grafică nemaivăzută etc.), deşi până la
urmă totul depinde de software. Producătorii de jocuri nu ţin pasul
cu evoluţia componentelor hardware decât prin prisma lansărilor
periodice, ba chiar pot spune că aceştia nu prea mai sunt
interesaţi de platforma PC din cauză că nu mai este profitabilă.
Jocurile nu sunt bine optimizate, iar oamenii se
plâng că deşi au investit o avere în sisteme, nu au parte de
experienţa aşteptată.

Graba strică treaba

Observăm cum mulţi producători de jocuri pun accentul pe titluri
consacrate din trecut, dar de care încet încet rămâne doar numele.
NFS-ul alternează între mediocru şi decent (cu
indulgenţă), iar în FIFA se actualizează doar baza
de date cu cluburi şi jucători. Call of Duty se
bucură în continuare de apreciere, dar a epuizat deja toate
războaiele din ultimul secol. „Noroc” că războaiele nu vor înceta
niciodată. Lăsând acum „datoria faţă de patrie”, ne îndreptăm
atenţia către o altă serie consacrată – Grand Theft
Auto. Ultimul, GTA IV, a fost aspru criticat pentru
proasta optimizare din cauza căreia rula greoi chiar şi pe
sistemele ultra-performante. De asemenea, Crysis
s-a dovedit un mare consumator de resurse şi abia cu Warhead
lucrurile s-au mai îndreptat în bine. Fallout 3
este un joc bun, dar care a fost lansat pe fugă (trebuia respectat
anotimpul asociat cu titlul jocului – „Fall”) şi a avut numeroase
bug-uri la început.

Am menţionat doar câteva titluri populare ce încă merită duse
până la capăt (mai puţin FIFA, unde este suficient să joci
demo-ul). De cealaltă parte, sunt numeroase jocuri obscure
care suferă la gameplay şi pe care practic dai banii
degeaba căci după câteva ore te plictiseşti de ele. Grafica DirectX
10, 11 nu garantează valoarea unui titlu. Prefer la orice
oră un clasic (Heroes 3, chiar şi 5-ul,
un NFS Porsche sau, de ce nu, bătrânul
Starcraft), în locul unei noutăţi schiţate pe
genunchi în drum spre serviciu.

Printre puţinele companii care încă mai arată preocupare pentru
calitate este Blizzard. Din păcate, au
întârziat prea mult cu Starcraft 2. Cât despre
Diablo 3, îl vom vedea în cel mai fericit caz prin
2011. E mai bine aşa? Nu ştiu. Cert este că Blizzard se bucură de
un mare succes cu World of Warcraft. De fapt, cam
singurele titluri care aduc bani mulţi sunt MMORPG-urile. Acestea
au foarte mulţi adepţi care plătesc lunar un abonament pentru a-şi
dezvolta caracterele îndrăgite. În rest, după cum bine ştiţi,
jocurile se piratează pe bandă rulantă.

Influenţa pirateriei

Problema cu pirateria jocurilor de pe PC (şi a
software-ului în general) nu cred că determină însă calitatea
aplicaţiilor oferite de producători. Cred pur şi simplu că
lucrurile merg forţat înainte pentru că, nu-i aşa, trăim într-o
societate de consum. Marile companii ştiu asta şi singurul lucru
optim este rata alertă de actualizare a
produselor.

Ca o paranteză, aşa se întâmplă şi în domeniul
auto (vezi noul automobil Y, care este de fapt vechiul X
căruia i-am modificat un pic aspectul şi am inclus două trei
opţionale).

Revenind la gaming, nu puteam omite alternativa oferită
de console. În contextul în care pirateria pe PC este
foarte ridicată (şi nu avem motive să considerăm situaţia decât aşa
cum este ea), consolele sunt privite drept nişte produse
mai puţin performante şi dedicate strict jocurilor, ce
necesită iniţial o investiţie iniţială mult mai
mică, dar care pe parcurs te usucă de bani. În ipoteza cum
că nu ar fi fost posibilă pirateria, sunt convins că majoritatea
dintre noi am fi ales consola pentru gaming, nu PC-ul. În
realitate, situaţia este inversă şi calculele se fac altfel.

PC-ul e indispensabil, consola nu

Dacă eşti genul de gamer care se axează pe câteva
titluri anual (maxim 5 să spunem, iar acelea nu sunt
RTS-uri), atunci merită să îţi cumperi şi o
consolă. Dacă în schimb ai de gând să încerci tot ce apare
şi sună interesant, investeşte într-un PC, însă nu alege componente
de ultimă generaţie. Gândeşte-te bine dacă îţi permiţi căci după
principiul „l-am văzut, mi-a plăcut, l-am cumpărat”, s-ar putea ca
adevăratele lucruri care necesită eforturi financiare mari să nu le
realizezi niciodată.

Consumaţi, consumaţi, consumaţi

Deşi nicio companie nu va recunoaşte oficial, există o
înţelegere între producătorii de hardware şi software
pentru a stimula consumul. Soft-ul este făcut special
încât să necesite resurse mari pentru ca tu să-ţi faci upgrade la
PC. În sens invers, cei din domeniul hardware se laudă cu produse
şi tehnologii care îţi permit cea mai tare experienţă multimedia,
gaming, business ş.a.m.d. Ambalajul final ne este livrat cu multe
promisiuni, dar ca orice lucru făcut în grabă mai devreme
sau mai târziu îşi va etala slăbiciunile.