Acesta articol s-ar putut intitula la fel de bine „coreenii dau
atacul”. Pentru că atât Samsung, cât şi LG lansează telefoane noi
pe bandă rulată. Asta în timp ce Nokia nu a venit cu niciun telefon
nou la MWC 2010. Se pare că producătorii coreeni, care în prezent
ocupă locurile 2 şi 3, vor coroana finlandezilor. Cei de la LG au
preferat Olanda pentru prezentarea a cinci modele noi. Este vorba
de Cookie Music, Pure, GT405, KS365 şi Jacquar 5.
Cele cinci dispozitive nu impresionează prin nimic, în mod
special. Acestea se încadrează în clasa de mijloc şi sunt, unele
dintre ele, upgrade-uri ale unor modele mai vechi.
Cookie Music
Dacă nu v-aţi plictisit deja de atâtea telefoane numite Cookie,
cei de la LG s-au gândit că nu ar strica să mai vină cu unul. Se
numeşte Cookie Music şi este un telefon cu touchscreen.
Cookie Music are un ecran de 3 inch cu rezoluţie
WQVGA. Camera foto are 5 MP, iar spaţiul intern este de 4
GB. Nu lipsesc nici intrarea audio de 3.5 mm şi suportul HSDPA.
LG Pure
Spre deosebire, de Cookie Music, LG Pure nu are touchscreen.
Este un terminal de tip slider cu o tastatură alfanumerică
obişnuită.
Din dotările tehnice se cunosc suportul HSDPA şi camera foto de
5 MP. Nu ştim deocamdată celelalte tehnologii oferite de LG Pure,
dar pare să fie, din acest punct de vedere, la acelaşi nivel cu LG
Cookie Music.
LG GT405
LG GT405 este un touchscreen cu interfaţă grafică 3D
S-Class UI şi widget-uri corespunzătoare, ca la un
touchscreen LG care se respectă. Suportul HSDPA, modulul FM şi
camera foto de 5 MP sunt dotările tehnice cunoscute la acest
moment.
LG KS365
LG KS365 este urmaşul evident al lui KS360.
Este un dispozitiv dedicat adolescenţilor şi
dispune de aplicaţii dedicate reţelelor sociale gen Facebook şi My
Space.
Are un touchscreen de 2.4 inch cu rezoluţie QVGA şi o tastatură
QWERTY. LG KS365 mai dispune de o cameră foto de 2 MP şi de
radio.
LG Jacquar 5
Sub un nume pretenţios ca Jacquar se ascunde un telefon simplu,
cu o construcţie de tip candybar. Despre acesta nu se ştie decât că
are un set limitat de funcţii, printre care o cameră foto cu
rezoluţie VGA.
Cei de la LG nu au spus când vor intra pe piaţă aceste telefoane
şi cât vor costa. Este posibil ca unele dintre ele să fie lansate
în al doilea trimestru, iar altele să fie amânate pentru a doua
parte a anului.