Top 10 romane SF: fremenii şi insectoizii din biblioteca noastră

Zburăm cu avionul, ne deplasăm
pe sub pământ sau pe sub ape, comunicăm pe calea
aerului şi folosim o mulţime de obiecte care ne
uşurează munca sau ne distrează. Asta facem noi, oamenii obişnuiţi.
Cercetătorii dezvoltă însă lucruri şi mai
avansate, pe care într-o bună zi le vom manevra la fel de
uşor ca pe o banală telecomandă.

Cine sunt artizanii cărora trebuie să le
mulţumim pentru că am depăşit nivelul de oameni ai cavernelor şi am
ajuns să trăim într-o lume unde aproape totul este posibil?
Matematicienii, fizicienii, chimiştii, biologii,
electroniştii şi alţi specialişti din domenii conexe. Dar,
de unde se inspiră toţi aceşti indivizi care
visează zi şi noapte cifre şi formule? Am putea spune că de oriunde
şi din orice, dar dacă ar fi să dăm un exemplu concret, acela ar fi
cu siguranţă literatura
ştiinţifico-fantastică.

Scriitorii de romane SF, cu o imaginaţie
dumnezeiască, au aşternut pe hârtie idei şi concepte atât de
îndrăzneţe încât nu de puţine ori au fost luaţi drept nebuni. Cei
care au văzut însă în acele pagini mai mult decât o simplă
ficţiune, au şi reuşit dea viaţă frumoaselor gânduri, dovedind că
timpul scurs şi munca a numeroase generaţii nu au fost în
zadar.

Este greu să-i pomenim pe toţi autorii de clasă şi, mai greu, să
menţionăm toate romanele SF bune, astfel că am ales să vă prezentăm
un top al celor mai apreciate lucrări. Sunt cărţi
pe care orice pasionat de tehnologie ar trebui să le aibă în
bibliotecă, să le citească şi chiar să le recitească.

Locul 10: Ghidul autostopistului galactic – Douglas
Adams

Inspirat iniţial dintr-o emisiune radio şi apărut apoi într-o
serie de cinci volume publicate între anii 1979 şi 1992, „Ghidul
autostopistului galactic” e unul dintre cele mai amuzante
romane ştiinţifico-fantastice scrise vreodată. Ar fi un
bun început pentru cei ce servesc divertismentul perisabil oferit
de tabloide şi nu se încumetă să citească ceva de calitate.

Unul dintre personajele principale, Arthur Dent, se regăseşte de
minune în tipologia omului din zilele noastre:
ignorant şi foarte preocupat de problemele strict personale, în
ciuda faptului că sfârşitul lumii este aproape. Universul lui
Douglas Adams este un conglomerat de galaxii populate cu rase şi
forme de viaţă care interacţionează mulţumită unor tehnologii
extrem de avansate.

Stilul sarcastic şi umorul negru ale autorului sunt două dintre
ingredientele care au adus acestui roman un succes planetar. Cei
care doresc să vadă ecranizarea „Ghidului”, pot căuta seriile
apărute în anii ’80 sau pot viziona filmul din 2005.

Locul 9: Solaris – Stanislaw Lem

Un roman puternic despre condiţia umană şi comunicarea cu
speciile extraterestre, o metaforă despre Dumnezeu
privit ca o planetă. În prim-plan se află o planetă misterioasă,
care nu vrea cu niciun chip să îşi spună secretele, în ciuda
eforturilor intense pe care oamenii le fac pentru a o cunoaşte.

Solaris vorbeşte, în esenţă, despre incapacitatea omului de a
înţelege lucruri care sunt situate undeva departe faţă de sfera
obişnuitului. Practic, suntem îngrădiţi de propria noastră
raţiune. E o sumbră poveste de dragoste dintre un
cercetător care crede că îşi întâlneşte, în apropierea planetei
Solaris, soţia decedată.

Ca şi alte romane SF de referinţă, Solaris a avut parte de mai
multe ecranizări, cea mai cunoscută fiind produsă Steven Soderbergh
în 2002 şi avându-l pe afiş pe şarmantul George Clooney.

Locul 8: Neuromantul – William Gibson

Viitorul este sumbru în opinia lui William Gibson. Cartea sa
vorbeşte despre implicaţiile negative ale
tehnologiei, care-i face pe oameni, dependenţi de
computere, să duc o viaţă mizeră. Neuromantul, un predecesor al
Matrix-ului, este prima carte de genul
„cyberpunk”, ale cărei accente sunt puse pe un univers
halucinant, ultra-tehnologizat în contrast cu o societate decăzută
la cel mai jos nivel.

Acţiunea ca acţiunea, dar ceea vă va suprinde mai mult este
lumea imaginară şi confuză în care se desfăşoară totul. Veţi
observa, spre exemplu, ceasuri Dali, obiecte gândite de Marcel
Duchamp sau televizoare care ne bombardează cu informaţii.

Şi dacă încă nu v-am convins, vă mai spunem că William Gibson
şi-a pus semnătura pe câteva dintre ideile de care literatura şi
ştiinţa se slujesc. Vă dăm un singur exemplu: cyberspaţiul.

Locul 7: Visează androizii oi electrice? – Philip K.
Dick

Cartea care l-a
inspirat pe Ridley Scott când a conceput Blade Runner prezintă
povestea unui anume Rick Deckerd, vânător de androizi
într-un univers post-apocaliptic de după atacurile
nucleare din timpul celui de-al Treilea Război Monidal.

În paralel, avem povestea lui J.R. Isidore, un individ care a
suferit leziuni cerebrale şi care ajunge să se împrietenească cu
androizii.

Aşadar, încă un roman despre condiţia umană, despre ce am deveni
într-un viitor în care lupta pentru supravieţuire ar fi pe muchie
de cuţit, şi ce am face dacă am trăi printre nişte humanoizi.

Locul 6: Fahrenheit 451 – Ray Bradbury

În 1953, Ray Bradbury stârnea critici şi cenzură prin
prezentarea unei viitoare societăţi haotice şi
ignorante, al cărei unic scop era să trăiască plăceri
ieftine din punct de vedere spiritual. Legile sălbatice îi
pedepseau pe cei care aveau asupra lor cărţi „ilegale” ale unor
scriitori celebri, cărţi istorice sau Biblia.

Numărul „451” semnifică temperatura la care arde hârtia (în
grade Celsius). Autorul a ales totuşi titlul „Fahrenheit” pentru a
avea un impact comercial mai mare, gândindu-se probabil că foarte
mulţi americani nici măcar nu au auzit de Celsius.

Mesajul principal este acela cum că televiziunea
distruge intelectul, iar oamenii ajung să renunţe la citit
în favoarea „divertismentului” de la TV. Putem spune că nu a avut
dreptate?

Locul 5: Eu, robotul – Isaac Asimov

„Eu, robotul” este titlul unei serii de nouă povestiri
scurte ale celebrului Isaac Asimov, publicate în perioada
1940 – 1950. Fiecare dintre ele este, în fapt, o amintire a unui
bătrân robopsiholog.

În universul Asimov, roboţii trebuie să respecte 3 legi
fundamentale:

Legea 1. Robotul n-are voie să pricinuiască vreun rău omului sau
să îngăduie, prin neintervenţie, să i se întâmple ceva unei fiinţe
umane.

Legea 2. Robotul trebuie să asculte poruncile omului, dar numai
atunci când ele nu contrazic legea 1.

Legea 3. Robotul trebuie să-şi apere existenţa, dar numai atunci
când grija de sine nu contrazice legea 1 sau legea 2.

Numai că, tocmai aceste trei legi îl fac pe robot să
acţioneze straniu. De pildă, un robot cu capacitatea de a
citi gândurile ajunge să mintă, iar un altul construit să dirijeze
economia planetei dă rezultate greşite. Iar intervenţia
robo-psihologului se impune.

Filmul „I, Robot”, în regia lui Alex Proyas, cu Will Smith în
rolul principal a avut premiera in 2004.

Locul 4: 2001: Odiseea spaţială – Arthur C.
Clarke

Alături de Asimov şi Robert Heinlein, Arthur C. Clarke este
considerat unul dintre cei mai mari scriitori de SF din toate
timpurile. „2001: Odiseea spaţială” are ca teme principale
tehnologia (avantajele şi riscurile pe care le
presupune), civilizaţia şi evoluţia
raselor, explorarea spaţiului şi echipamentul necesar unei
astfel de călătorii. Cartea a fost publicată la scurt timp după ce
filmul cu acelaşi nume a văzut lumina.

Arthur C. Clarke n-a fost doar scriitor, ci a contribuit activ
la progresul omenirii. Lui ii datoram, de exemplu, ideea
sateliţilor geostaţionari, dar şi trei legi
prevestitoare:

1. Când un distins, dar în vârstă om de ştiinţă declară că ceva
e posibil, are aproape sigur dreptate. Când declară că ceva e
imposibil, probabil greşeşte.

2. Singurul mod de a descoperi limitele posibilului, este să
întrăzneşti să treci uşor de ele, în imposibil.

3. Orice tehnologie suficient de avansată nu poate fi deosebită
de magie.

Locul 3: Jocul lui Ender – Orson Scott Card

Suntem în secolul al
XXII-lea, într-o lume în care rasa umană e
ameninţată cu distrugerea de o rasă insectoidă.
Extratereştrii lansaseră deja două invazii asupra
Terrei, respinse cu mare greutate de pământeni. Salvarea
planetei stă în mâinile lui Ender, un
copil inteligent dar izolat, care ajunge să fie prins în
ororile războiului. Încă de mic e instruit la „Şcoala de luptă”, un
program dur care îi scoate la iveală capacităţile uimitoare.

Ender a fost întotdeauna învăţat să se descurge singur. Devine
însă victima unor tactici agresive, care uneori îl situează la
graniţa dintre erou şi călău. În simulatoarele de luptă, e
impecabil. Află însă că acestea nu sunt un joc. Armele pe care le
folosesc sunt reale. Iar cei în care trage, mor.

În ciuda numeroaselor critici aduse pentru mesajele nocive, ca
violenţă infantilă, „Jocul lui Ender” e încă la mare căutare, şi
asta la 25 de ani de la apariţie.

Locul 2: Fundaţia – Isaac Asimov

O societate a savanţilor
este pusă în situaţia de a lupta pentru viitorul omenirii şi de a
intra în conflicte dureroase cu cei incapabili să înţeleagă
viitorul. Imperiul Galactic se prabuşeşte pe
nesimţite. Şi poate fi salvat de un singur om ce reuşeşte să
anticipeze catastrofa: Hari Seldon. Acesta dezvoltă o
disciplină a viitorului, psiho-istoria,
şi reuşeşte să afle, pe baza unei ecuaţii complexe, că Imperiului
Galactic va îndura, nu peste mult timp, 30.000 de ani de
haos şi barbarism.

Soluţia pe care o găseşte cercetătorul pentru ieşirea din
anarhia care va urma este una singură: crearea unui nou Imperiu
Galactic, mai puternic şi cu un sentiment democratic mai pronunţat.
Nucleul acestuia avea să se formeze departe de conflicte, la
capătul galaxiei, pe planeta Terminus, în urma unor crize
succesive, prevăzute şi folosite de Seldon pentru a ghida cursul
istoriei.

Isaac Asimov, cercetătorul biochimist căruia îi era teamă să
zboare cu avionul, spunea că „în viaţă, spre deosebire de şah,
jocul continuă şi după şah-mat„.

Locul 1: Dune – Frank Herbert

„Misterul vieţii nu e o problemă pe care să o rezolvi, ci o
realitate pe care să o trăieşti„, era sfătuit tânărul Paul
Atreides, eroul din Dune, de către Cucernica Maică Gaius Helen
Mohiam. Cuvintele acestea îl apropie mult pe Herbert de
Kierkegaard, însă nu putem spune despre Dune că ar fi un roman
filosofic. Cartea e plină de idei politice, sociale şi
ecologice, care se reflectă în viaţa personajelor
principale.

Casa Atreides preia cea mai importantă planetă
a Imperiului, planetă care adăposteşte sub nisipurile ei
nemărginite melanjul. Blestem şi binecuvântare, acest drog ajută la
prezicea viitorului, face posibile călătoriile interstelare, dar şi
ascute securea războiului. Paul, căci în jurul lui se petrece
totul, este obligat să se maturizeze timpuriu şi să lupte pentru
viitorul familiei sale.

Dune, o planetă deşertică, populată de viermi
gigantici, e înţeleasă doar de fremeni,
care au ajuns să preţuiască fiecare picătură de apă. Veşmintele lor
nu permit ca lichidele pierdute de organism să se evapore, ci le
reciclează strop cu strop.

Cartea lui Frank Herbert nu este altceva decât o metaforă a
prezentului, o metaforă a resurselor naturale pentru care omenirea
aleargă de mii de ani. Romanul SF a fost, de la apariţia sa, o
sursă bogată de inspiraţie pentru cititori şi pentru scriitorii
genului.