Asus face pasul de la EeePC la EeePad

Asus face pasul de la EeePC la EeePad

Era de aşteptat ca în 2010 să se ducă o luptă cruntă pe
segmentul tabletelor cu touchscreen. Chiar dacă cei de la Apple au
fost primii, asta nu înseamnă că sunt şi singurii care trec la
arme. Mai multe companii, printre care şi Asus, şi-au anunţat
planurile războinice.

Cei de la Asus îşi vor lărgi anul acesta gama Eee. Alături de
deja celebrele EeePC-uri, compania taiwaneză va veni pe piaţă cu
EeePad-uri.

Conform lui Jerry Shen, seful Asus, primul sau primele
tablete din seria EeePad vor fi prezentate la Computex, în luna
iunie
. Lansarea oficială însă va avea loc undeva spre
finele lunii iulie.

Asus EeePad

Din păcate, deşi nu mai este mult până la data lansării, nu se
cunosc foarte multe despre dotările tehnice ale acestor tablete. Se
ştie doar că vor avea porturi USB, cum era şi normal, cameră web şi
suport flash. Este de aşteptat ca EeePad să aibă la bază
Windows
7
.

Este foarte probabil ca până la sfârşitul anului să fie lansate
şi alte tablete. Producători ca HP, Dell şi chiar Google nu sunt
străini de asemenea intenţii.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News