Dragă dischetă, îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut dar vrem să mori

V-aţi întrebat vreodată, voi, copiii pentru care laptopul şi
cablul de Internet sunt extensii indispensabile ale corpului uman,
de ce iconiţa de salvare din Word şi alte programe este
reprezentată, încă, în anul 2010, de o dischetă? Probabil că cei
mai mulţi dintre voi nici au avut nevoie vreodată să folosească o
asemenea relicvă istorică.

Nouă, ăstora prea bătrâni pentru a înţelege curentul Emo dar
prea tineri pentru a ne face concediul la Sovata, discheta ne
trezeşte amintiri din vremurile fără griji. Pe vremea în care
Naţionala României de fotbal era considerată una dintre cele mai
puternice echipe din lume iar economia de piaţă românească crea
primii miliardari de carton, noi, puţinii copiii care aveam
calculatoare, ne consumam micile economii cumpărând
dischete.

Copiii cu dischete

Cât de frumos şi frustrant în acelaşi timp putea fi! Alergam
într-un suflet la tarabele cu jocuri pentru a cumpăra cele mai noi
titluri lansate. X-COM: UFO, Monkey Island, Quake şi Doom,
Transport Tycoon, Panzer General, Mortal Combat, Simon the
Sorcerer, Command & Conquer, Wolfenstein, Prince of Persia,
Warcraft şi Need For Speed sunt doar câteva din jocurile care
făceau furori atunci.

La început jocurile încăpeau pe o singură
dischetă. Ba chiar, uneori, erau stocate mai multe jocuri
pe o singură dischetă. Cu timpul însă, dimensiunea jocurilor a
crescut, iar acestea au început să ocupe din ce în ce mai multe
dischete.

Era frustrant pentru că se stricau foarte des. Făceau
aşa-numitele bad-uri. Anumite sectoare care conţineau informaţii nu
mai puteau fi citite, iar întregul joc era compromis. Unele dintre
cele mai obscene înjurături erau eliberate când se întâmpla
aşa.

Şi ne chinuiam să le reparăm. Existau programe, precum Norton
Disk Doctor, care încercau să mute informaţiile de pe sectorul
compromis pe unul liber (dacă exista unul liber). Uneori reuşea,
alteori nu. Dar zgomotul pe care unitatea Floppy îl făcea când
dădea peste sectoarele cu bad-uri va rămâne întipărit pentru
totdeauna în memoria noastră.

Şi-a mâncat mălaiul

Oricât de mult ne-am fi ataşat de ea, s-a terminat. Nu mai vrem
să o vedem. Nu mai vrem să o folosim. Trebuie să moară şi să ne
lase. Vom aprinde o lumânare pentru ea la muzeu şi ne vom continua
viaţa cu celelalte medii de stocare, mult mai rapide şi mai
încăpătoare.

A trăit deja 41 de ani până acum într-un
domeniu în care alte tipuri de componente nu ating nici doi ani. A
cunoscut o mulţime de versiuni – de 8 inch, de 5¼, de 3½ şi altele
– dintre care cea mai populară s-a dovedit cea de 3½ care avea o
capacitate de stocare de 1.44 MB.

O vechitură demodată ca discheta nu produce decât pagubă în anul
2010. Nu face decât să ţină în loc domenii care, altfel, ar fi
evoluat mult mai repede. Nu face decât să complice şi să îngreuneze
activitatea în anumite domenii.

Ce o ţine în viaţă

Adevărul este că discheta ar vrea să moară. Problema este că
unii dintre noi nu o lasă.

Nu o lasă, de exemplu, cel mai folosit sistem de operare la ora
asta: Windows XP. Atâta vreme cât mulţi utilizatori vor mai folosi
XP-ul, va supravieţui şi discheta. Aceasta este necesară în
cazul XP-ului pentru instalarea driverelor de RAID.

Atâta vreme cât vor mai exista dischete, o ţară înapoiată din
punct de vedere administrativ (şi nu numai), ca România, va profita
de ocazie pentru a nu face upgrade-urile tehnologice necesare şi
pentru a conserva nivelul şi aşa extrem de ridicat de
birocraţie.

Folosirea dischetelor în paralele cu declaraţiile tipărite este
soluţia pe care talibanii locali cu funcţii de conducere au ales-o
pentru a crea impresia de avans tehnologic şi, în acelaşi timp,
pentru a nu face reformă administrativă. Poate abia când nu
se vor mai produce dischete deloc vom avansa şi noi din
acest punct de vedere.

Aşadar, dragă dischetă, nu e ca şi cum nu am fi conştienţi de
impactul pe care l-ai avut asupra informaticii. Nu e ca şi cum te
vom uita vreodată. Dar, ajunge. Trebuie
să-ţi iei rămas bun şi să ne laşi.

Avem acum medii de stocare mult mai mari şi mai rapide. Şi mai
avem o chestie, numită Internet. Chestia asta va ucide, cândva,
orice mediu de stocare personal. Aşa că nu fi tristă. Ai trăit
oricum mai mult decât era cazul.