Lansat în octombrie 2009, Windows 7 a reuşit deja să spele
imaginea nefavorabilă de care suferea a predecesorul său. În doar 6
luni de când a fost lansat, Windows 7 a devenit
cel mai rapid vândut sistem de operare din
istorie.
Cu mândrie şi un strop de aroganţă în glas, marketingul
Microsoft ne anunţă că a vândut deja 100 de milioane de copii
licenţiate pentru Windows 7. Asta
înseamnă că unul din zece calculatoare din întreaga lume rulează
acum Windows 7 (licenţiat).
Ca urmare a succesului avut cu Windows 7, veniturile Microsoft
au crescut şi ele. 14.5 miliarde de dolari au câştigat cei
de la Microsoft în primul trimestru al anului.
Iar asta nu este tot. Windows 7, conform celor de la Microsoft,
îşi continuă trendul ascendent. Cu alte cuvinte, vor câştiga şi mai
mulţi bani în perioada următoare.