Cea mai nouă versiune de Photoshop, CS5, aduce, printre altele, o funcţie nouă numită Content Aware. Aceasta promite să scoată ca prin magie din fotografii diverse elemente inestetice.
Content Aware este o funcţie utilă atât graficienilor care pot scăpa de măşti, selecţii complicate şi diverse tehnici de retuşare, cât şi fotografilor sau utilizatorilor obişnuiţi care pot elimina în doar câteva secunde diverse elemente dintr-o fotografie.
În principiu, Content Aware încearcă să înlocuiască cât mai natural elementele selectate, ca şi cum nu ar fi existat acolo de la bun început. Face asta folosind un algoritm propriu care realizează o serie de calcule.
Există mai multe moduri în care poţi folosi funcţia Content Aware în Photoshop CS5. Însă succesul acesteia depinde în mare măsură, pe lângă compoziţia imaginii, de instrumentul pe care îl alegi pentru a o pune în practică.
Pentru exemplificare o să mă refer în cele ce urmează la o fotografie din care vreau să elimin un copac. După cum se vede, în spatele copacului există mai multe elemente de diverse culori (cer, lan, iarbă) care ar face dificilă această operaţiune în mod obişnuit.
Eliminare obiecte cu instrumentul Fill
Unul din instrumentele care folosesc Content Aware este bătrânul Fill. Teoretic, tot ce ai de făcut este să faci o selecţie aproximativă a obiectului care vrei să dispară şi să alegi opţiunea Fill (fie apeşi tasta Del, fie dai click dreapta şi apeşi opţiunea Fill din meniu).
Apoi, în fereastra care se deschide, la secţiunea Contents, alegi opţiunea Content Aware. Dai OK şi aştepţi până când Photoshop-ul realizează calculele necesare. Durata operaţiunii depinde de complexitatea fundalului şi de mărimea selecţiei.
Photoshop CS5 Content Aware – prima parte de pe tare.ro
Cum se poate vedea şi din primele două clipuri, am ales scoaterea copacului în două faze. Mai întâi am eliminat partea de jos, unde fundalul era mai dificil. Apoi am scos restul care se suprapunea doar cerului şi, teoretic, era mai simplu.
Photoshop CS5 Content Aware – a doua parte de pe tare.ro
În urma celei de-a doua selecţii, care nu a fost perfectă, au rămas mici defecte. Acestea pot fi scoase foarte uşor folosind instrumentul Spot Healing Brush cu opţiunea Content Aware.
Spot Healing Brush – mici retuşuri
Gândeşte-te la Spot Healing Brush ca o pensulă care scote automat micile imperfecţiuni ale unei fotografii. Dai cu ea peste zonele afectate, iar defectele vor dispărea.
Înainte de a folosi acest instrument pe fotografie, asigură-te că din bara de opţiuni este selectată opţiunea Content Aware.
Photoshop CS5 Content Aware – a treia parte de pe tare.ro
Adăugare compoziţie cu instrumentul Fill
Content Aware nu este bun doar la scos obiecte dintr-o fotografie, ci şi la completarea unei fotografii. Să spunem că ai o imagine din care pur şi simplu lipseşte o zonă sau că ai creat o panoramă iar marginile au rămas negre în urma lipirii mai multor imagini.
Completare zonelor goale se face în felul următor: selectezi zona, dai click dreapta şi alegi Fill. La fel ca şi în cazul primului exemplu, va trebui să selectezi opţiunea Content Aware.
Photoshop CS5 Content Aware – a patra parte de pe tare.ro
Content Aware nu dă întotdeauna rezultatele scontate. Depinde de la fotografie la fotografie şi de la situaţie la situaţie. Contează foarte mult ca, în anumite cazuri, să nu se selecteze tot obiectul o dată, ci pe părţi, în funcţie de complexitatea fundalului. În caz contrar, rezultatul poate fi departe de cel scontat.
Per ansamblu însă, Content Aware este o foarte bună adiţie din partea celor de la Adobe. Folosită corespunzător, se poate dovedi extrem de eficientă.