Splash, un player video excelent pentru conţinut HD

Splash, un player video excelent pentru conţinut HD

Când vine vorba de playere video, lucrurile par bine stabilite.
Partea leului este împărţită între programe precum VLC,
KMPlayer sau BS.Player.
Utilizatorii acestora formează majoritatea iar restul aplicaţiilor
trebuie să se mulţumească cu firimituri. Pentru a evita parcă
monotonia, din când în când descoperim surprize plăcute care duc un
aer proaspăt şi un alt punct de vedere. Surpriza de azi se numeşte
Splash.

Splash este program atipic care nu seamănă cu nimic din
ce am văzut până acum
. Este atipic chiar începând cu
numele. Spre deosebire de alte playere video, nu conţine cuvântul
Player. Este pur şi simplu, Splash, ca o vedetă care are un singur
nume de scenă.

Totodată, Splash este un program nou în lumea playerelor video.
Prima versiune finală a fost lansată în septembrie 2009. Acesta
este motivul pentru care, cei mai mulţi dintre voi, nu aţi auzit de
el până acum.


Splash

Splash va fi disponibil în două versiuni: Lite (gratuit) şi Pro
(contra cost). Versiunea din urmă va conţine o serie de funcţii
suplimentare dar, deocamdată, nu este disponibilă. Prezentarea de
faţă se bazează pe versiunea Lite.

Interfaţă spectaculoasă

Am bănuiala că numele Splash este, de fapt, o metaforă care
ilustrează principiile interfeţei. Şi mai bănuiesc că la originea
ei stau nişte graficieni talentaţi. Pe scurt, unul din motivele
pentru care scriu de acest program este faptul că-mi place foarte
multe interfaţa.


Splash

În afară de suprafaţa de redare, interfaţa grafică este compusă
din doar trei elemente principale:

  • Bara de butoane (jos) – conţine funcţiile principale de redare,
    volumul şi ora;
  • Un meniu care devine vizibil când duci cursorul în partea de
    sus a ferestrei – facilitează accesul la opţiuni, deschiderea
    filmelor şi a subtitrărilor;
  • Meniul contextual (este afişat când dai click dreapta) –
    conţine câteva dintre cele mai importante funcţii.

Simplitate întruchipată

Un alt aspect pe care îl remarci imediat la Splash este uşurinţa
configurării. Deşi include cele mai importante facilităţi ale unui
player video, utilizatorul obişnuit este scutit de hazardul
setărilor complicate şi configurarea unor funcţii pe care oricum nu
le înţelege.


Splash

Numărul opţiunilor este limitat. Şi asta nu pentru că nu ar
oferi facilităţile necesare, ci pentru a uşura viaţa utilizatorilor
care nu sunt experţi în codec-uri, setări video etc. De asemenea,
denumirile opţiunilor sunt alese în aşa fel încât să fie pe
înţelesul oricui
.

De exemplu, când vine vorba de alegerea formatului video (4:3,
16:9 etc.), nu sunt prezentate doar nişte cifre care au nici un
sens pentru utilizatorul care nu pricepe. Fiecare format este
însoţit de o schiţă care îi indică cum va arăta imaginea în
formatul respectiv.


Splash

Strictul necesar

Cum am mai spus, Splash nu oferă un set foarte bogat de funcţii.
Oferă însă strictul necesar majorităţii utilizatorilor şi o
experienţă deosebită:

  • Deschide automat următorul fişier (util în cazul serialelor sau
    al filmelor pe mai multe CD-uri)
  • Poate încărca automat subtitrarea dacă este bifată această
    opţiune
  • Permite sincronizarea subtitrării
  • Dispune de un sistem propriu de gestionare a resurselor pentru
    laptopuri (în versiunea Pro)
  • Te anunţă când apare o versiune nouă printr-un mesaj plasat pe
    bara ferestrei

Splash

Accelerare hardware

În afară de strictul necesar, Splash are câteva surprize pentru
utilizatorii săi. Accelerarea hardware este una dintre acestea şi
este disponibilă în versiunea gratuită.

Splash foloseşte codec-uri proprii pentru formatele
MPEG-2 şi AVC/H.264
. Acestea sunt optimizate pentru
procesoarele cu mai multe nuclee şi oferă suport pentru accelerarea
hardware.


Splash

Pe înţelesul tuturor, dacă ai o placă grafică Nvidia, procesorul
acesteia va fi pus în slujba redării video. În acest caz, va fi
afişat un mesaj care te va anunţa că accelerarea hardware este
activă. De asemenea, în timpul redării unui film, pe bara de jos,
va apărea logo-ul GPU.

În cazul în care apar probleme, accelerarea hardware poate fi
dezactivată de la opţiuni. Personal nu am întâmpinat până acum
nicio problemă cu această facilitate.

Splash

Rezultatul acestei abordări se traduce într-o performanţă
excelentă. Filmele în format HD, rulează fluent iar Seek-ul –
saltul la un anumit moment – se face instant.

La fel de impresionat este faptul că deschiderea unui film HD
durează vizibil mai puţin decât în cazul altor playere. Pe
calculatorul pe care l-am testat, un film în format 720p se
deschide în aproximativ o secundă
. Acelaşi film, se
deschide în peste 5 secunde în KMPlayer.

Televiziune digitală

Splash are tehnologia necesară pentru a funcţiona ca software de
tuner TV. Mai precis, un software de tuner DVB-T. Adică pentru
acele tunere care, folosind o antenă, prind posturile digitale
transmise aerian. În România, la ora această, se prind 11 astfel de
posturi, dintre care trei sunt HD: Pro TV HD, Sport.ro HD şi TVR
HD.

Acest player oferă cele mai importante funcţii caracteristice
formatului în cauză. Printre acestea se numără suportul pentru EPG
(Electronic Program Guide), Timeshifting, subtitrări şi captură
video.


Splash

Scanarea se poate face atât automat, cât şi manual. Recomand a
doua metodă în cazul în care cunoşti frecvenţele exacte. Asta
pentru că scanarea automată durează câteva minute bune.

Dacă ţi se pare că imaginea unui post HD este mai bună
comparativ cu alte programe, de fapt, nu ţi se pare. Chiar aşa şi
este. Splash dispune de o tehnică proprie de conversie a
formatului 1080i în 1080p
. Versiunea Pro oferă şi un
sistem de superscalare a formatului SD (Standard Definition) la
HD.

Rezumând, Splash este un player video care oferă o performanţă
excelentă, are o interfaţă deosebită şi este extrem de simplu de
configurat. Este adevărat că, fiind la început, mai are unele mici
probleme. De exemplu, funcţiile din playlist nu par să funcţioneze
la acest moment.

Dată fiind performanţa excelentă oferită prin intermediul
accelerării hardware, putem trece cu uşurinţă peste micile
inconveniente. Splash este un player video de care vom auzi multe
lucruri bune pe viitor.


Descarcă cea mai nouă versiune de Splash de
aici.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News